Carlo Ancelotti, reacție neașteptată despre interesul lui Real Madrid pentru Jude Bellingham
articol scris de Digi Sport06.01.2023, 21:47
Jude Bellingham (19 ani), mijlocașul englez de la Borussia Dortmund, este dorit de cele mai importante echipe din Europa, iar Real Madrid, Liverpool și Manchester City pregătesc oferte substanțiale pentru transfer.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Carlo Ancelotti respinge "pista" Jude Bellingham: "Îi prefer pe mijlocașii mei, sunt foarte buni"
Cota de piață a lui Jude Bellingham a crescut la 110 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Marca anunță că Real Madrid este marea favorită pentru transferul mijlocașului englez, în vara anului 2023.
La conferința de presă dinaintea meciului Villarreal – Real Madrid (7 ianuarie, ora 17:15, Digi Sport 2), Carlo Ancelotti a avut o reacție neașteptată despre subiectul Jude Bellingham.
Antrenorul italian al “galacticilor” a spus că Bellingham este un jucător bun, dar are mare încredere în potențialul mijlocașilor săi, Aurelien Tchouameni, Eduardo Camavinga și Fede Valverde.
"Sunt foarte mulți jucători tineri cu potențial, precum Enzo Fernandez, despre care presa din Spania vorbește foarte mult. Altul este Bellingham, dar eu îi prefer pe mijlocașii mei, care sunt foarte buni. În special mă refer la jucătorii tineri, precum Valverde, Camavinga, Tchouameni. Nu ducem lipsă de jucători tineri de valoare", a spus Carlo Ancelotti, citat de Marca.
Real Madrid nu vrea să ofere mai mult de 110 milioane de euro pentru Jude Bellingham
"Galacticii" nu sunt dispuși să participe la o "licitație" cu alte cluburi pentru Jude Bellingham, notează Marca. Prin urmare, Real Madrid ar fi stabilit o limită privind suma pe care e dispusă să o ofere: 110 milioane de euro.
Jude Bellingham mai are contract cu Dortmund până în vara anului 2025, dar și-ar dori să plece în vara anului 2023.
Jude Bellingham ar fi ademenit de către Real Madrid cu un salariu de 12 milioane de euro pe an, iar în contract ar urma să fie inserată și o clauză de reziliere de un miliard de euro.
Mijlocașul englez s-ar fi decis să ofere prioritate pentru Real Madrid, chiar dacă Liverpool a insistat cel mai mult pentru transfer, notează Marca.
Relațiile dintre conducerile lui Real Madrid și Borussia Dortmund sunt excelente. Dialogul a fost constant, iar acest aspect reprezintă încă un avantaj pentru transferul lui Bellingham.
Etichete: real madrid , la liga , carlo ancelotti , dortmund , ancelotti , jude bellingham , bellingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...