Carlo Ancelotti nu face antrenamente tactice la Real: „Nu am timp”. Când se decide asupra primului 11
11.11.2014, 11:07Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid, a dezvăluit, într-un interviu acordat postului de radio Onda Cero, că nu crede că postul său a depins de câștigarea UEFA Champions League. ”Și dacă nu câștigam La Decima, aș fi fost tot aici acum. Dar bine că am câștigat-o”, a spus italianul, care a reiterat că actualul lot al ”galacticilor” este cel mai valoros pe care l-a antrenat vreodată.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Există un grad de profesionalism foarte ridicat. Niciodată nu am avut probleme cu vreun jucător pentru a-l motiva. Cel care nu joacă și ar putea fi supărat, în loc să reducă intensitatea, se antrenează și mai abitir, pentru a mă convinge. Vorbim față în față, deschis, și rezolvăm deja 50% din problemele care ar putea apărea”, a explicat Carlo Ancelotti.
Kroos, un profesor care a absolvit Universitatea Xabi Alonso
Antrenorul italian a povestit și o anecdotă din perioada în care o antrena pe Juventus, care l-a convins să decidă primul unsprezece cu o seară înainte de meci.
”Mi-a fost foarte greu. Când eram la Juventus am petrecut o noapte întreagă încercând să mă decid dacă să joc cu Inzaghi sau cu Kovacevic. Dimineața am aflat că Inzaghi nu poate juca, pentru că avea colică renală. De atunci, decid primul unsprezece înainte să mă culc”, a povestit Carletto.
Tehnicianul ”galacticilor” a mai dezvăluit că va aplica principiul rotației în poartă - ”Iker înțelege și este de acord să mai joace și Keylor” - și că James l-a surprins prin faptul că poate juca foarte bine și în bandă, dar și ca mijlocaș sau atacant. ”Cu toate astea, Isco este la nivelul lui James”, a spus italianul.
Ancelotti a avut numai cuvinte și la adresa germanului Toni Kroos. ”Alt profesor! A absolvit Universitatea Xabi Alonso foarte rapid. M-a surprins că nu este niciodată îngrijorat. Indiferent că are presiune sau nu, jocul său e mereu la fel. Nici nu știu unde e mai bun, în poziția în care îl folosesc eu mai poate progresa, dar deja le face pe toate: joacă rapid, pasează exact, nu pierde mingi, recuperează... Și mai e și Modric, un mijlocaș total!”, a declarat antrenorul lui Real.
”Transferul iernii este Jese”
Întrebat dacă și-ar pedepsi un jucător care își folosește telefonul mobil pe banca de rezerve, așa cum a făcut Luis Enrique cu Pique, italianul a răspuns: ”Nu aș pedepsi un jucător pentru asta. Cred în disciplină și cred că jucătorii sunt destul de inteligenți să nu facă așa ceva. De asemenea, nu cred că Pique din această cauză nu joacă”.
Ancelotti a mai dezvăluit că, la ce echipă valoroasă are, nici nu face antrenamente tactice la Real. ”Practic, nu facem muncă tactică. Nu este timp. E totul via video. De câte ori analizez un meci îmi ia trei ore”, a spus Carletto, care a adăugat că Real nu va face transferuri în această iarnă: ”Transferul iernii va fi Jese. Într-o luna va putea juca”.
Etichete: juventus , primul 11 , interviu , carlo ancelotti , isco , james , kroos , jese , onda cero , antrenamente tactice , transferul iernii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...