Cariera lui Buffon încă nu s-a încheiat! Un gigant din La Liga este interesat de serviciile portarului
articol scris de Digi Sport12.05.2021, 10:01
Gianluigi Buffon a anunțat că drumul său alături de Juventus, clubul la care a scris istorie, a ajuns la sfârșit.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu toate acestea, legendarul portar în vârstă de 43 de ani ar putea continua să evolueze alături de o gigantă din La Liga.
Gianluigi Buffon, dorit de Barcelona
Se pare că formația catalană l-a ofertat pe goalkeeper-ul lui Juventus, după acesta a anunțat că nu va mai continua alături de ”Bătrâna Doamnă”.
Cu toate că Buffon a anunțat că nu va mai juca la Juventus, acesta nu a dat de înțeles că își va încheia cariera de jucător.
Potrivit Football Italia, Barcelona ar putea fi următoarea destinație a portarului și se pare că au existat deja discuții în acest sens.
Gruparea catalană este una dintre cele trei echipe care au rămas fidele proiectului Super Liga, iar acest lucru a atras antipatii din partea UEFA.
Catalanii vor să implementeze în această vară o strategie de transferuri care să reducă substanțial costurile, iar Gianluigi Buffon ar putea fi o rezervă perfectă pentru titularul Marc Andre Ter Stegen. Astfel, Barcelona l-ar putea vinde pe Neto, iar acest lucru ar crește bugetul clubului.
Buffon va pleca de la Juventus la finalul acestui sezon
Buffon a anunțat că acesta este ultimul sezon în tricoul ”Bătrânei Doamne”.
„Viitorul meu este clar și conturat. Anul acesta, această experiență frumoasă și foarte lungă cu Juve se va încheia definitiv”, a spus Buffon, citat de Gazzetta dello sport.
Buffon a scris istorie în tricoul lui Juventus, pentru care a evoluatîn 683 de partide, în toate competițiile. Acesta este de zece ori campion al Italiei cu formația din Torino și a câștigat 21 de trofee la club.
Parma și PSG sunt celelalte echipe pentru care a mai jucat Buffon, campion mondial în 2006 cu naționala Italiei.
Portarul italian a evoluat în 12 partide pentru Juventus în acest sezon și a primit șapte goluri.
Mircea Lucescu a încercat să-l aducă pe marele Gianluigi Buffon în Ucraina!
"Il Luce" a recunoscut că a încercat să-l transfere pe legendarul portar Gianluigi Buffon, de la Juventus, în perioada în care o antrena pe Șahtior Donețk, însă mutarea nu s-a mai concretizat.
"Am încercat să-l aduc pe Buffon când eram la Șahtior, e adevărat, dar a trecut acel moment și cred că acum nu se mai poate. Pare imposibil în acest moment, la Dinamo Kiev", a spus Mircea Lucescu, pentru Tuttosport, citat de tuttomercatoweb.com.
Gianluigi Buffon (43 de ani) joacă la Juventus din 2001, după tranferul de la Parma. Portarul a făcut o pauză de un sezon, în stagiunea 2018/2019, când a evoluat pentru PSG.
Etichete: juventus , barcelona , gianluigi buffon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...