"Călăul" României se poate transfera după Euro. Payet e dorit de finalista Ligii Campionilor
14.06.2016, 16:28Golul de senzaţie din meciul cu România i-a crescut cota lui Dimitri Payet. Mijlocaşul francez e dorit de mai multe echipe de top ale Europei.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Presa engleză susţine că ultima formaţie care şi-a exprimat interesul pentru fotbalistul lui West Ham este Atletico Madrid.
Payet e considerat transferul ideal de către antrenorul lui Atletico, Diego Simeone, şi pentru că ar reface pe Vicente Calderon cuplul de la naţionala Franţei cu Antoine Griezmann.
West Ham United nu pare însă dispusă să renunţe prea uşor la fotbalistul transferat anul trecut de la Olympique Marseille, pentru 12 milioane de euro.
Dimitri Payet a fost unul dintre remarcaţii sezonului trecut din Premier League, în care a marcat nouă goluri în 30 de meciuri.
Chelsea e şi ea interesată de omul care a semnat în februarie un nou contract pe londonezii, pe cinci ani, cu un salariu anual de 8,2 milioane de euro.
Nantes, Saint-Etienne şi Lille sunt echipele pe la care a mai jucat în carieră Payet, care a debutat la naţionala Franţei în octombrie 2010, într-un meci contra României. "Cocoşii" s-au impus atunci cu 2-0 pe Stade de France, în preliminariile Euro 2012.
23 de milioane de euro este cota de piaţă actuală a lui Dimitri Payet
20 de meciuri a jucat fotbalistul născut în Insulele Reunion pentru naţionala Franţei
4 goluri a înscris mijlocaşul în vârstă de 29 de ani pentru Franţa
Etichete: atletico madrid , euro 2016 , west ham , payet
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...