Busquets: "Nu vom mai vedea Barcelona și naționala la nivelul anilor trecuți"
13.11.2014, 13:42Barcelona a pierdut duelul pentru supremația din Spania și pentru cea europeană cu rivala Real Madrid. "Galacticii" au pus mâna în acest an pentru a zecea oară pe trofeul UEFA Champions League, iar Barca a fost învinsă în lupta pentru titlu de cealaltă forță a Madridului, Atletico.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar dacă atacul catalanilor e format dintr-un trio de vis, Messi - Neymar - Suarez, Sergio Busquets nu crede că trupa de pe Camp Nou mai poate realiza performanțele pe care le-a avut sub conducerea lui Pep Guardiola, atunci când a triumfat de trei ori în La Liga și a fost de două ori campioană a Europei. De asemenea, mijlocașul de 26 de ani nu îi dă șanse nici Spaniei la EURO 2016.
"Nu vom mai vedea cel mai bun joc al Barcelonei. Echipa nu se va mai întoarce la acel nivel. Acest lucru este valabil și pentru naționala Spaniei. Îmi dau nota șase pentru meciurile din acest debut de sezon. Nu am nicio problemă fizică", a declarat internaționalul iberic, înainte de meciul cu Belarus din calificările pentru EURO 2016.
Busquets nu crede că rivalul Cristiano Ronaldo îl jignește pe Lionel Messi, atunci când vorbește la adresa argentinianului și îi recunoaște superioritatea Realului în acest debut de sezon.
"Nu cred că Ronaldo vorbește urât la adresa lui Messi. Situația este identică și în vestiarul nostru. Nimeni nu îi jignește pe madrileni. Nu avem porecle pentru adversari. Real a meritat victoria în El Clasico, dar nu putem rămâne în umbra acelui rezultat", a specificat catalanul.
Partida din Grupa C a calificărilor pentru EURO 2016 dintre Spania și Belarus e în direct la Digi Sport 1, sâmbătă, de la ora 21:45
Etichete: busquets , busquets barcelona , busquets spania , busquets guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...