"Bombă cu ceas în vestiarul lui Real!". Soarta lui Isco pare pecetluită, după "divorţul total" dintre el şi Solari
29.11.2018, 10:28Viitorul lui Isco la Real Madrid pare pecetluit. Mijlocaşul va fi probabil cedat, Perez mergând pe mâna lui Solari în conflictul cu jucătorul.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dorit de mai mulţi granzi ai Europei, mijlocaşul spaniol ar putea să plece de pe Bernabeu. Din câte se pare, deşi nu se ştie exact motivul, între fotbalist şi tehnician ruptura e definitivă.
"Divorţ total între Isco şi Solari", titrează Mundo Deportivo, care apoi adaugă: "Relaţia teribilă dintre cei doi a devenit o bombă cu ceas în vestiarul lui Real Madrid".
Pe Olimpico, contra Romei, a surprins faptul că Isco nu s-a aflat nici măcar pe bancă, deşi chiar jucătorul a confirmat la finalul partidei că nu are vreo problemă medicală. Potrivit Cadena Cope, mijlocaşul a fost pedepsit pentru că, săptămâna trecută, ar fi fost lipsit de respect faţă de Santiago Solari.
Iniţial, intenţia înlocuitorului lui Julen Lopetegui ar fi fost să-l lase pe fotbalistul de 26 de ani la Madrid, dar, în cele din urmă, a revenit asupra deciziei, pentru a evita alte discuţii în presă.
După succesul din capitala Italiei, Solari a evitat un răspuns clar, când a fost întrebat despre absenţa lui Isco.
"Eu sunt aici pentru a lua decizii. Câteodată, noi, antrenorii, facem alegerile corecte, cu alte ocazii, nu. Dar e uşor de vorbit după meci. Nu există probleme legate de titulari şi rezerve, e o problemă falsă. Jucătorii sunt aici pentru a da 100%", a spus tehnicianul argentinian.
Etichete: real madrid , isco , isco real madrid , isco solari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...