Video Bilbao - Real 0-0. Benzema a lovit bara, Ramos a fost eliminat, iar madrilenii ratează șansa de a se apropia de Barcelona
02.12.2017, 20:59Real Madrida remizat, sâmbătă, pe terenul lui Athletic Bilbao, scor 0-0 și a ratat șansa de a profita de al doilea pas greșit la rând făcut de FC Barcelona. Albii rămân la 8 puncte în spatele rivalei catalane, care mai devreme remizase pe teren propriu cu Celta Vigo (2-2 VIDEO).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real a dominat de la un capăt la altul meciul de pe San Mames, dar nu a reuşit să înscrie. Benzema a ţintit bara în minutul 8, cu un șut pe jos, din mijlocul careului, apoi Athletic Bilbao a scăpat cu faţa curată şi la şutul lui Kroos, trecut cu puțin pe lângă poartă (31). Ronaldo a avut şi el o ocazie uriaşă (37), după ce a evitat elegant un adversar.
Galacticii au terminat meciul în inferioritate numerică. Ramos a văzut al doilea cartonaş galben pe final și a suferit a 19-a eliminare în campionat, stabilind un nou record în La Liga, din acest punct de vedere (DETALII).
După 0-0 la Bilbao, echipa lui Zidane a rămas la 8 puncte de liderul Barcelona.
ECHIPELE
Athletic Bilbao (4-2-3-1): Kepa - De Marcos (72 Lekue), Unai Nunez, Etxeita, Balenziaga - Iturraspe (39 San Jose), Mikel Rico - Inaki Williams (83 Inigo Cordoba), Raul Garcia, Susaeta - Aduriz;
Antrenor: Jose Angel Ziganda;
Real Madrid (4-3-1-2): Navas - Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo - Modric, Casemiro, Kroos - Isco (Kovacic) - Benzema (82 Mayoral), Cristiano Ronaldo;
Antrenor: Zinedine Zidane.
LIVE VIDEO&SCORE
Min. 90+4: Fluier final. Athletic Bilbao - Real Madrid 0-0.
Min. 87: Eliminare la Real Madrid! Sergio Ramos a luat al doilea galben pentru o lovitură cu cotul aplicată uni adversar, într-un duel aerian pentru minge. Primise primul cartonaș în minutul 11, tot pentru o lovitură cu cotul în săritură.
VIDEO Eliminarea lui Ramos
Min. 46: Începutul reprizei secunde.
Min. 45+2: Pauză la meciul dintre Athletic Bilbao și Real Madrid.
Min. 8: Bară pentru Real Madrid! Benzema a primit în centrul careului o centrare de pe stânga, de la Isco, a preluat și a șutat pe jos, dar mingea a izbit bara dreaptă a porții lui Kepa.
VIDEO Bara lui Benzema
Min. 1: Fluier de start al meciului dintre Athletic Bilbao și Real Madrid, din etapa a 14-a din La Liga.
Bilbao începe în următoarea formulă: Kepa Arrizabalaga - De Marcos, Etxeita, Nunez, Balenziaga - Iturraspe, Mikel Rico - Williams, Raul Garcia, Susaeta - Aduriz.
Echipa de start a Realului: Keylor Navas - Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo - Casemiro, Kroos - Modric, Isco, Cristiano Ronaldo - Benzema.
Athletic Bilbao - Real Madrid este cel mai aşteptat meci al etapei a 14-a din La Liga, iar miza a crescut brusc, după ce FC Barcelona a remizat pe teren propriu cu Celta Vigo, scor 2-2.
Madrilenii sunt abia pe locul 4 în Spania, dar Zinedine Zidane este mulţumit că starul său, Cristiano Ronaldo, dă semne că revine la forma sa obişnuită. Portughezul a marcat al doilea său gol din campionat în acest sezon, etapa trecută cu Malaga, iar acum e aşteptat să-şi conducă echipa spre victorie pe San Mames.
Un succes la Bilbao i-ar permite actualei campioane să reducă distanţa faţă de rivalii de la Barcelona la 6 puncte.
"Putem juca mai bine şi trebuie să jucăm mai bine. Nu-mi place că pierdem multe mingi la mijlocul terenului", a declarat Zidane, la conferinţa de presă de ieri.
Nici bascii nu vin în cel mai bun moment al lor la ora confruntării cu "duşmanul" din capitală. Bilbao nu a mai câştigat în campionat de pe 14 octombrie, când s-au impus cu 1-0 în faţa Sevillei. De atunci au urmat trei înfrângeri şi două remize, rezultate în urma cărora echipa antrenată de Jose Angel Ziganda a coborât până pe locul 16.
http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/La+Liga/SCORE+VIDEO+Barcelona+-+Celta+Vigo+de+la+ora+14+00+in+direct+pe+
Etichete: video , real madrid , cristiano ronaldo , athletic bilbao , la liga , live video bilbao-real madrid , video bilbao-real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...