Bartomeu apelează la sentimente pentru a-l păstra pe Mascherano la Barcelona: "Eu l-am adus de la Liverpool"
07.12.2017, 11:02Javier Mascherano și-a anunțat în repetate rânduri intenția de a pleca de la Barcelona, dar clubul a intrat în alertă, după accidentarea care l-a scos pe Umtiti din circuit pentru două luni. Președintele Josep Maria Bartomeu este gata să facă totul pentru a-l păstra.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Argentinianul în vârstă de 33 de ani este pe cale să plece în China, dar conducerea de pe Camp Nou speră să îl întoarcă din drum.
"Eu sunt cel care l-a transferat pe Mascherano, în 2010. Am luat avionul și m-am dus la Liverpool. Dorința noastră este ca el să stea, dar suntem oameni și ne vom așeza la masă, pentru a-l asculta și pe jucător", a spus Bartomeu, potrivit La Nacion. În vara lui 2010, Bartomeu era vicepreședinte în mandatul lui Sandro Rosell.
Barcelona are soluție de siguranță, în cazul în care nu ar reuși să îl păstreze pe Mascherano, dar ar presupune cheltuieli în plus. Aducerea lui Yerry Mina ar costa 9 milioane de euro, potrivit clauzei pe care o are columbianul în vârstă de 23 de ani, de la Palmeiras.
În acest sezon, Mascherano a jucat 10 meciuri din cele 24 disputate de Barcelona până acum.
20 de milioane de euro a plătit Barcelona în 2010 pentru transferul lui Javier Mascherano de la Liverpool.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: mascherano barcelona , barcelona mascherano , mascherano transfer , mascherano umtiti , mascherano bartomeu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...