Barcelona vrea neapărat un fundaș central în iarnă! Alesul lui Ronald Koeman, dacă mutarea lui Eric Garcia va pica
articol scris de Digi Sport11.12.2020, 15:10
Barcelona caută cu disperare un nou fundaș central. Eric Garcia, jucătorul lui Manchester City, rămâne favoritul lui Ronald Koeman, însă tehnicianul batav a pregătit și un plan B. Lisandro Martinez, apărătorul de la Ajax, este alternativa catalanilor, în cazul în care mutarea ibericului pe Camp Nou nu se va realiza.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rezultatele Barcelonei din ultima perioadă nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor fanilor catalani. Una dintre posibilele cauze ale formei slabe arătate de gruparea "blaugrana" este degringolada din compartimentul defensiv. Fără Gerard Pique, accidentat grav, Clement Lenglet a avut câteva prestații neconcludente, în pereche cu Araujo sau Mingueza. Astfel, achiziționarea unui fundaș central rămâne prioritatea Barcelonei pentru următoarea perioadă de mercato.
Barca nu a renunțat la ideea aducerii lui Eric Garcia, fotbalistul de la Manchester City, dar și-a pregătit și o variantă de rezervă. Surse din cadrul clubului catalan au dezvăluit pentru publicația Sport că Lisandro Martinez (22 de ani), jucătorul lui Ajax, va fi alesul lui Koeman, în cazul în care Garcia nu va putea fi transferat în această iarnă.
Fundașul central argentinian a fost folosit de Ajax și în banda stângă a defensivei, dar și în compartimentul median. Versatilitatea sa, experiența în ciuda vârstei fragede și faptul că Ronald Koeman îl cunoaște foarte bine sunt atuurile lui Martinez pentru un transfer la Barcelona. Cu siguranță "lăncierii" nu vor renunța ușor la fotbalistul sud-american, însă Barca ar putea să-l împrumute, cu opțiune de cumpărare definitivă la finalul sezonului.
Lisandro Martinez, noul stâlp al apărării Barcelonei?
Ajax le-a plătit șapte milioane de euro celor de la Defensa y Justicia, echipă din prima ligă argentiniană, în schimbul transferului lui Lisandro Martinez, în iulie 2019. De atunci, fundașul a adunat 54 de apariții în tricoul "lăncierilor" și a marcat patru goluri. În acest sezon, Martinez are două reușite în 13 partide.
Argentinianul a debutat pentru naționala "pumelor" în 2019, la un meci de verificare în compania reprezentativei Venezuelei. Produs al celor de la Newell's Old Boys, Martinez a evoluat mai mult pentru formația secundă a clubului, iar în 2018, a făcut pasul definitiv la Defensa y Justicia, pentru 725 de mii de euro, după ce în prealabil a fost împrumutat un sezon.
- 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Lisandro Martinez, potrivit Transfermarkt
- 5 meciuri a evoluat argentinianul în acest sezon de UEFA Champions League pentru Ajax
Etichete: barcelona , transfer barcelona , eric garcia , lisandro martinez , fundas central barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...