Video Barcelona și-a prezentat proiectul noului stadion. Investiție de 600 de milioane de euro
21.04.2016, 19:00La mai puțin de 24 de ore distanță de la victoria cu 8-0 de pe terenul lui Deportivo, FC Barcelona a prezentat proiectul de modernizare a stadionului Camp Nou. Investiția este una considerabilă și costurile ei se ridică la peste 600 de milioane de euro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Într-o festivitate la care au asistat foste glorii ale clubului cât și jucători din echipa actuală și oficiali ai clubului, FC Barcelona a prezentat proiectul care va fi gata la startul sezonului 2021-2022. Pentru viitoarea arenă a Barcelonei a fost preferat, în unanimitate, proiectul realizat de compania japoneză Nikken Sekkei, în colaborare cu firma catalană Pascual i Ausio Arquitectes.
Lucrările vor demara în 2017, noul stadion urmând să fie finalizat în 2021. Proiectul cuprinde, însă "o transformare a tuturor facilităţilor sportive ale clubului". Viitorul stadion al Barcelonei va avea o capacitate de 105.000 de locuri - toate acoperite, cu 6.000 peste cea din prezent.
Din suma precizată mai sus, aproximativ 60% va merge către arena Camp Nou, 4% către stadionul de antrenament (Mini Estadi), 15% către sala de sport (Palau Blaugrana) și restul către diverse lucrări de modernizare a întregului complex.
De precizat că FC Barcelona își va disputa în continuare în această perioadă meciurile de pe teren propriu pe stadionul Camp Nou, chiar dacă vor exista lucrări de modernizare.
Etichete: barcelona , stadion barcelona , camp nou barcelona , nou camp nou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...