Barcelona plăteşte 130 de milioane pentru înlocuitorul lui Neymar. Anunţul jurnaliştilor francezi
10.08.2017, 15:37Ousmane Dembele poate deveni în următoarele zile al doilea cel mai scump transfer din istoria fotbalului, după cel al lui Neymar, cumpărat de PSG de la Barcelona săptămâna trecută pentru 222 de milioane de euro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
L'Equipe şi Le Parisien susţin că Barcelona este foarte aproape să bată palma cu Borussia Dortmund pentru transferul lui Ousmane Dembele, în schimbul a 130 de milioane de euro.
Mijlocaşul francez în vârstă de 20 de ani s-ar fi înţeles deja cu Barca în privinţa detaliilor contractuale: ar urma să aibă pe Camp Nou un salariu brut de zece milioane de euro pe sezon, dublu faţă de cel de la Dortmund, şi să semneze un contract pe cinci ani cu gruparea blaugrana.
Dembele nici nu s-a mai prezentat la ultimul antrenament al germanilor, spre surprinderea noului antrenor al Borussiei, Peter Bosz. "N-a fost la antrenament. Nu ştim de ce. Am încercat să-l contactăm, însă n-am reuşit".
Borussia l-a cumpărat anul trecut pe Dembele de la Rennes pentru 15 milioane de euro, însă bretonii ar putea primi şi mai mulţi bani în această vară: clubul din Ligue 1 va primi 25 % din suma următorului transfer al francezului, astfel că Rennes se va alege cu încă 32,5 milioane de euro.
Ousmane Dembele mai are patru ani de contract cu Borussia, pentru care a jucat 49 de meciuri şi a marcat zece goluri sezonul trecut, în toate competiţiile.
Dembele a avut un sezon excelent la Dortmund: a marcat şase goluri şi a dat 12 pase decisive în Bundesliga, plus două goluri şi şase assist-uri în Champions League şi alte două reuşite în Cupa Germaniei.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: dembele barcelona , ousmane dembele , dembele dortmund , transfer dembele barcelona , dembele barcelona 130 milioane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...