Barcelona mai vrea să dea o lovitură după ce s-a înțeles cu Ferran Torres. Luptă cu o echipă din Anglia
articol scris de Digi Sport22.12.2021, 23:16
După ce s-a înțeles cu Ferran Torres, Barcelona a pus ochii pe un alt jucător ofensiv. Adnan Januzaj este pe lista catalanilor, potrivit publicației Todofichajes.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Barcelona îl dorește pe Adnan Januzaj
Mutarea ar putea fi făcută cel mai probabil la finalul sezonului, când belgianul de 26 de ani va rămâne liber de contract. Asta pentru că oficialii de pe Camp Nou urmează să facă deja un efort financiar cu aducerea lui Ferran Torres, care va costa 50 de milioane de euro, sumă ce va fi plătită în tranșe.
Januzaj este aripă dreapta, însă poate juca oriunde la mijlocul terenului. El a anunțat deja că nu își va mai prelungi contractul cu Real Sociedad.
De Januzaj mai este interesată și West Ham
Pentru semnătura lui Januzaj, Barcelona trebuie să se lupte cu West Ham, iar "ciocănarii" ar putea avea câștig de cauză dacă avem în vedere că mijlocașul spunea că prioritatea sa este revenirea în Premier League, acolo unde a mai jucat pentru Manchester United.
Cu toate acestea, numele Barcelonei nu l-a lăsat indiferent și urmează să dea un răspuns.
- 12 milioane de euro este valoarea curentă de piață a lui Adnan Januzaj, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
- În acest sezon, Januzaj a bifat 25 de meciuri oficiale pentru real Sociedad, două goluri și două pase decisive.
Etichete: barcelona , transferuri barcelona , adnan januzaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...