Barcelona, la un meci de istorie. Recordul vechi de 39 de ani pe care îl pot egala catalanii
02.04.2018, 13:44Doar de 53 de secunde a avut nevoie Barcelona pentru a egala Sevilla în meciul de sâmbătă, din etapa a 30-a din La Liga. Totodată, Suarez și Messi, care au marcat în minutele 88 și 89, i-au ținut pe catalani în cursa pentru doborârea unui record vechi de 39 de ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Remiza de pe terenul Sevillei a reprezentat al 37-lea meci consecutiv fără înfrângere în campionat, cu unul mai puțin decât borna stabilită de super-echipa lui Real Sociedad din 1979, cu jucători precum Arconada, Lopez Ufarte, Satrustegui, Idigoras sau Perico Alonso.
În acest sezon, Barcelona a fost condusă de nouă ori și a revenit de fiecare dată, fie egalând sau chiar câștigând.
În următoarea etapă, Barcelona va întâlni Leganes, pe teren propriu, de la ora 21:45, în direct la Digi Sport 2. Meciul va avea loc pe 7 aprilie, atunci când se va împlini un an fără o zi de la ultima înfrângere a Barcei, 0-2 cu Malaga.
Dacă nu va pierde cu Leganes, Barca va egala acel record și va avea șansa să îl depășească pe 14 aprilie, în meciul cu Valencia, din etapa a 32-a.
Etichete: barcelona , real sociedad , sociedad , record barcelona , sevilla barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...