Barcelona începe în forţă perioada de MERCATO din iarnă
articol scris de Digi Sport02.12.2020, 13:49
Barcelona are mari probleme în defensivă. În acest moment, Ronald Koeman nu are niciun fundaş central valid în lot.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ce transferuri ţinteşte Barcelona în perioada de MERCATO din iarnă
Pique, Araujo, Umtiti şi Lenglet sunt accidentaţi, astfel că Oscar Mingueza a fost promovat la prima echipă. Chiar şi aşa, situaţia este critică, iar catalanii îşi pregătesc terenul pentru perioada de mercato din iarnă. Doi fundaşi centrali îşi doresc neapărat oficialii de pe Camp Nou, care vor să înceapă în forţă perioada de MERCATO.
Mundo Deportivo scrie că Eric Garcia rămâne principala ţintă a iernii, iar negocierile cu Manchester City vor începe în curând. Shkodran Mustafi (Arsenal) şi Antonio Rudiger (Chelsea) sunt variantele de rezervă, în cazul în care tânărul fundaş central iberic nu va reveni la gruparea de pe Camp Nou.
A Bola scrie azi că Barcelona doreşte să-l repatrieze pe Jean-Clair Todibo mai repede, după împrumutul la Benfica. Fotbalistul de 20 de ani nu a jucat niciun minut la formaţia de pe Estadio Da Luz, la care a ajuns în vara trecută.
Catalanii vor să reducă perioada împrumutului, care era de un an, şi să-l readucă la club pe Todibo în această iarnă, în condiţiile în care vor neapărat încă două soluţii de fundaş central în lot. Todibo a ajuns la Barcelona de la Toulouse, în 2019, şi mai are contract până în 2023.
Araujo şi Lenglet s-au antrenat din nou cu echipa
Ronald Koeman a primit şi veşti bune. Doi dintre fundaşii centrali accidentaţi, Araujo şi Lenglet, s-au antrenat luni cu echipa şi vor reveni în scurt timp în programul normal al Barcelonei.
Stopperul francez ar putea juca chiar în partida cu Ferencvaros, din UEFA Champions League, care se va disputa în acaestă seară, de la ora 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 3.
Etichete: barcelona , transferuri , todibo , felipe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...