Barcelona îl doreşte pe Paco Alcacer şi se află în negocieri avansate cu Valencia
12.08.2016, 20:22FC Barcelona îl doreşte pe Paco Alcacer şi se află deja în negocieri avansate cu Valencia pentru jucătorul de 22 de ani, anunţă El Mundo Deportivo.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Catalanii sunt în căutarea unei rezerve pentru ofensiva lui Luis Enrique, iar fotbalistul celor de la Valencia este considerat soluţia ideală, pentru că l-ar putea înlocui pe oricare dintre cei trei membri ai MSN - Leo Messi, Luis Suarez şi Neymar.
Sursa citată susţine că transferul se poate realiza pentru 30 de milioane de euro, deşi clauza de reziliere a contractului jucătorului este de 80 de milioane de euro.
De asemenea, în tranzacţie ar putea fi inclus un jucător tânăr al campioanei Spaniei, dintre Munir El Haddadi şi Sergi Samper.
Negocierile nu se anunţă foarte dificile, pentru că relaţiile dintre cele două cluburi sunt excelente. În această vară, Barcelona l-a achiziţionat de la Valencia pe portughezul Andre Gomes, în timp ce Martin Montoya a făcut drumul invers şi a semnat cu "liliecii".
În sezonul trecut din La Liga, Paco Alcacer a marcat 13 goluri, în 34 de apariţii.
În această vară, Barcelona a încercat să-i transfere pe Kevin Gameiro, care a ajuns la Atletico Madrid, şi pe Luciano Vietto, împrumutat la Sevilla.
Etichete: valencia , la liga , fc barcelona , paco alcacer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...