Barcelona, al doilea fundaș vândut în două zile! Ce sumă încasează catalanii
articol scris de Digi Sport28.06.2021, 20:23
FC Barcelona l-a vândut, ieri, pe Jean-Clair Todibo, la Nice, pentru 8,5 milioane de euro, iar catalanii au decis astăzi să renunțe la încă un fundaș din lotul lui Ronald Koeman.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Barcelona, al doilea fundaș vândut în două zile! Ce sumă încasează catalanii
Junior Firpo (24 de ani), fundașul stânga al catalanilor, va părăsi Camp Nou după doi ani și va merge în Premier League, la Leeds, anunță jurnalistul Fabrizio Romano, care precizează că mutarea este ca și făcută.
Leeds, formație antrenată de Marcelo Bielsa, va plăti 15 milioane de euro pentru Junior Firpo, iar în contract vor fi stabilite și anumite bonusuri de performanță.
Firpo, fotbalist născut în Republica Dominicană, dar care are cetățenie spaniolă, a fost adus de Barcelona în 2019, de la Betis, pentru 18 milioane de euro, însă nu a reușit să se impună în echipa de start a formației blaugrana. În sezonul trecut, el a fost folosit în 18 partide și a reușit un gol, însă doar de 7 ori a fost titular.
De Junior Firpo s-ar fi interesat și AC Milan, însă italienii ar fi preferat un împrumut, nu un transfer definitiv, astfel că au abandonat această pistă.
Marcos Alonso ar putea ajunge la Barcelona
Marcos Alonso, fundașul stânga al lui Chelsea, și-a pierdut locul de titular în acest sezon, motiv pentru care ar fi tentat de o plecare, chiar dacă mai are contract până în 2023 cu londonezii. Barcelona ar putea fi o posibilă destinație pentru iberic, scrie Mundo Deportivo.
Catalanii au însă concurență pentru Marcos Alonso. Și Inter îl vrea pe fundașul trecut în cariera sa și pe la Bolton, Sunderland sau Fiorentina.
Alonso nu a evoluat în cariera sa, la nivel de seniori, în La Liga. Acesta a fost școlit la academia lui Real Madrid, iar în 2010, când avea 20 de ani, a fost cumpărat de Bolton pentru 2,4 milioane de euro.
Spaniolul evoluează la Chelsea din 2016. Londonezii l-au cumpărat atunci cu 23 de milioane de la Fiorentina, club care îl transferase gratis în 2013. În prezent, Alonso este cotat la 12 milioane de euro de site-urile de specialitate.
Etichete: barcelona , leeds , junior firpo , todibo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...