Foto Barcelona a reacționat, după ce Messi a ratat lista celor mai buni trei fotbalişti ai lumii
04.09.2018, 10:14Lionel Messi nu a prins podiumul celor mai buni jucători din UEFA Champions League în sezonul trecut și nu a fost inclus nici pe listat scurtă pentru "The Best" FIFA Award. Reacția Barcelonei nu a întârziat să apară odată cu aflarea acestei vești.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Este pentru prima oară în ultimii 12 ani când starul Barcelonei nu este inclus de forul mondial pe lista scurtă a celor mai buni jucători din lume. Titlul de cel mai bun jucător al anului se va decide între Cristiano Ronaldo, Mohamed Salah şi Luka Modric. Acelaşi trio care a format podiumul la premiile oferite de UEFA.
Clubul catalan a sărit imediat în apărarea căpitanului său și a publicat un mesaj pe rețelele de socializare. "Fără îndoială, pentru fanii Barcelonei el este cel mai bun. Punct." au scris catalanii într-un tweet publicat pe contul oficial și alături de care apare o poză cu Lionel Messi.
Cristiano Ronaldo, Luka Modric şi Mohamed Salah sunt cei trei finalişti ai FIFA, în ciuda faptului că Messi a avut cifre foarte bune sezonul trecut: a marcat 45 de goluri în 54 de meciuri, în toate competiţiile, pentru Barcelona, şi a cucerit "Gheata de Aur" a Europei sezonul trecut.
Lionel Messi este liderul golgheterilor în actualul sezon din Primera Division, la egalitate cu Karim Benzema. Argentinianul a marcat patru goluri în primele trei meciuri din La Liga: a reuşit câte o "dublă" în partidele cu Alaves şi Huesca.
Etichete: barcelona , cristiano ronaldo , luka modric , lionel messi , mohamed salah , the best fifa award
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...