Video Barcelona a primit la Madrid ultimul trofeu care a fost decernat în istoria stadionului Vicente Calderon
23.05.2016, 01:49Barcelona e ultima formație care cucerește un trofeu pe Vicente Calderon, stadion pe care din 2017 nu se va mai juca, odată cu mutarea lui Atletico pe noua arenă de la periferia Madridului. Catalanii au cucerit Cupa Spaniei după finala câștigat, 2-0 după prelungiri, în fața Sevillei, iar regele Felipe VI a fost cel care a înmânat trofeul căpitanului Iniesta.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
A fost a 13-a finală de Cupă jucată pe Vicente Calderon, arenă inaugurată în 1961 și care va fi demolată în 2017, în locul ei urmând să fie construit un parc ca va purta numele Atletico Madrid.
După ce jucătorii Sevillei au urcat la tribuna oficială pentru a-și primi medaliile de finaliști, a fost rândul fotbaliștilor antrenați de Luis Enrique să primească din partea regelui câte o replică în miniatură a trofeului Cupei Spaniei.
Pe cel mare l-a primit Andres Iniesta, care astfel cucerește al 31-lea trofeu din carieră. Dani Alves are 32 de trofee și e al treilea cel mai galonat jucător din lume, după Ryan Giggs, 36 cu Manchester United, și Vitor Baia 35, cu FC Porto și Barcelona.
A fost cea de-a 28-a finală de Cupă câștigată în istorie de formația catalană și a doua consecutivă pentru echipa lui Luis Enrique. Asturianul e antrenorul care reușește a doua dublă, campionat-Cupă, în ani consecutivi, ajungând la 7 trofee pe banca Barcelonei, în două sezoane.
Etichete: barcelona cupa spaniei , barcelona sevilla 2-0 video , barcelona cupa spaniei 2016 , cupa spaniei 2016
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...