Barcelona a faultat de cinci ori şi a primit trei galbene
31.01.2013, 04:44El Clasico încheiat la egalitate, 1-1, miercuri, pe Bernabeu, în prima manşă a semifinalelor Cupei Regelui, a avut date statistice aproape în totalitate în favoarea Barcelonei.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Cel mai interesant capitol este cel al faulturilor. Catalanii au faultat doar de 5 ori pe durata întregii partide, dar au văyut trei cartonaşe galbene. Pe primul, chiar în minutul 1, Pique fiind cel avertizat după o intrare dură. Acesta avea să rămână singurul fault al oaspeţilor până în minutul 55.
Până la final, arbitrul Clos Gomez avea să-i mai avertizeze pe Dani Alves, pentru un fault, şi pe Puyol, pentru proteste. Madrilenii au faultat de 19 ori şi au primit tot trei galbene, Ricardo Carvalho, Callejon şi Xabi Alonso fiind cei avertizaţi.
La capitolul posesie, Barcelona a avut 62%, iar Real 38 de procente, în vreme ce raportul şuturilor a fost egal, 10-10, cu avataj pentru catalani la şuturi pe poartă, 5-2.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA FAZELE, GOLURILE SI REZUMATUL MECIULUI
Etichete: statistica e de partea barcelonei dupa 1-1 cu real , real madrid - barcelona 1-1 , real - barcelona cupa regelui , cupa spaniei real barcelona , video real barcelona 1-1 , digi sport live real barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...