Barcelona a câștigat duelul cu Real Madrid pentru “Messi al Turciei”
articol scris de Digi Sport30.06.2023, 18:42
Mijlocașul turc Arda Guler (18 de ani), considerat “Messi al Turciei”, a ajuns la un acord cu FC Barcelona, anunță publicația catalană Sport.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Arda Guler, noul puști-minune al Turciei, acord cu FC Barcelona
Arda Guler, mijlocașul central ofensiv, a impresionat la Fenerbahce, vicecampioana Turciei, și a fost comparat cu Leo Messi pentru stilul de joc pe care îl are, asemănător cu cel al argentinianului.
În sezonul 2022-2023, Arda Guler a reușit 6 goluri și 7 pase decisive în 35 de meciuri pentru Fenerbahce.
În plus, mijlocașul a reușit primul său gol pentru naționala de seniori a Turciei, la selecția cu numărul patru. Arda Guler a impresionat în partida Turcia - Țara Galilor 2-0, din preliminariile EURO 2024.
VIDEO Golul superb marcat de Arda Guler pentru Turcia
Real Madrid și FC Barcelona l-au monitorizat atent pe Arda Guler, dar campioana Spaniei s-a mișcat mai repede și a ajuns la un acord cu noul puști-minune al Turciei.
Arda Guler mai are contract cu Fenerbahce până în vara anului 2025, iar echipa turcă solicită cel puțin 40 de milioane de euro pentru a-l ceda, plus procente dintr-un viitor transfer.
"Arda Guler, transfer rezolvat de Barcelona! După vizita lui Deco la Istanbul, Barcelona a fost în pole position pentru transferul noii perle a Turciei. După discuțiile de joi, părțile implicate au ajuns la un acord de principiu.
Înainte ca mutarea să devină realitate, mai trebuie puse la punct anumite detalii, inclusiv suma de transfer. Conducerea Barcelonei este convinsă în acest moment că transferul va fi rezolvat. Joan Laporta a anunțat public faptul că Guler este o prioritate.
Jucătorul turc va ajunge la Barcelona în vara anului 2024, urmând a juca încă un sezon pentru Fenerbahce, sub formă de împrumut. Catalanii au luat această decizie datorită limitărilor financiare din La Liga. Barca a primit asigurări că operațiunea nu va fi înregistrată pentru acest an financiar.
Arda Guler este primul pariu important al lui Deco, din poziția de director sportiv. Joan Laporta este convins și el că mijlocașul turc va deveni un jucător de clasă mondială", notează sport.es.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Arda Guler, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
Etichete: real madrid , barcelona , la liga , fenerbahce , joan laporta , arda guler
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...