Barça a stabilit unde va face pregătirea de vară în 2015
27.01.2015, 10:25FC Barcelona a stabilit unde va face pregătirea de vară la finalul acestui sezon. Echipa de pe Camp Nou va reveni pe pământ american după o pauză de 4 ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Informația a fost publicată pe site-ul oficial al clublui catalan însă oficialii Barcelonei nu au oferit datele exacte ale turneului care se va desfășura în Statele Unite ale Americii și Mexic.
Continentul American este una din destinațiile favorite ale ibericilor în pauza competițională. Din 2000 încoace, vicecampioana Spaniei a făcut de 4 ori pregătirea de vară peste Ocean. Prima dată s-a întâmplat în 2003, când echipa de pe Camp Nou a jucat meciuri de pregătire la Boston, Washington și Philadelphia.
A urmat apoi vizita din 2006, la scurt timp după ce formația pregătită atunci de Frank Rijkaard a câștigat UEFA Champions League în fața englezilor de la Arsenal. Catalanii au mers la Monterrey, Los Angeles, Houston și New York. Gruparea de pe Camp Nou a mai pășit de două ori pe pământ american, iar deplasările au venit de fiecare dată după ce Barcelona a câștigat UEFA Champions League.
În 2009, Guardiola i-a dus pe elevii săi la Los Angeles, Seattle și San Francisco iar după succesul din 2011, Messi și compania s-au pregătit și au jucat partide amicale la Washington, Miami și Dallas.
Vare trecută, când a fost instalat pe banca vicecampioanei Spaniei, Luis Enrique a preferat un stagiu de pregătire în Regatul Unit, la Birmingham, iar apoi catalanii au jucat meciuri amicale în Franța, la Nice, în Elveția, la Geneva, și în Finlanda, la Helsinki.
Etichete: barcelona , messi , la liga , turneu barcelona , barcelona a stabilit unde va face pregatirea de vara in 2015
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...