"Bale este o bestie!" Galezul a impresionat prin forma fizică şi vrea să joace în Supercupa Europei
07.08.2016, 15:47Abia revenit la antrenamentele lui Real Madrid, Gareth Bale îşi doreşte să joace cu orice preţ împotriva Sevillei, în Supercupa Europei, care se va disputa marţi, 9 august, la Trondheim.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Galezul, venit după un Campionat European de excepţie, a primit o vacanţă mai lungă din partea clubului şi a reluat antrenamentele abia vineri. Cu toate acestea, jucătorul de 27 de ani s-a întors într-o formă fizică de invidiat.
"Este o bestie", ar fi spus membrii staff-ului blanco, potrivit Marca. Totuşi, forma fizică a fotbalistului care se află printre cei trei finalişti la titlul de jucătorul sezonului trecut în Europa nu este o surpriză.
Deşi se afla în vacanţă, Bale a continuat să se antreneze, scopul său fiind prezenţa pe teren la meciul din Norvegia, de săptămâna viitoare. În aceste condiţii, nu este exclus ca Zinedine Zidane să-l folosească pe Bale măcar câteva minute în partida care deschide oficial sezonul celor de la Real Madrid.
Astfel, Bale poate fi singurul membru al BBC care să se afle pe teren la partida cu Sevilla, pentru că Benzema şi Cristiano Ronaldo sunt indisponibili din cauza problemelor medicale.
De asemenea, Pepe va rata Supercupa Europei, tot din cauza unei accidentări, în timp ce Toni Kroos, la fel ca Bale, abia a revenit la antrenamente după vacanţă, însă nu într-o formă fizică la fel de bună a galezului.
Etichete: real madrid , supercupa europei , gareth bale , sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...