Atletico Madrid riscă să nu mai poată juca în Champions League. Ce regulă UEFA încalcă echipa lui Diego Simeone
articol scris de Digi Sport18.11.2023, 19:34
Atletico Madrid ar putea să nu mai joace în Liga Campionilor în sezoanele viitoare.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Formația din La Liga a fost atenționată de UEFA ca nu va mai concura în Champions League începând cu sezonul 2025/2026 dacă nu va respecta regulamentul privind controlul costurilor.
Regulamentul UEFA nu permite cluburilor să aibă cheltuieli sportive care să depășească 70 din venitul brut
În regulamentul UEFA se precizează că o echipă nu poate avea cheltuieli sportive care să depășească 70% din venitul pe care l-a obținut în ultimul an fiscal, începând cu sezonul 2025/2026.
- Citește și: Spaniolii au aflat ce salariu are Diego Simeone, după prelungirea contractului cu Atletico Madrid
„Cheltuielile cu salariile jucătorilor și antrenorilor, transferurilor și taxelor de agenți sunt limitate la 70% din veniturile clubului pentru sezonul 2025-2026 pentru a încuraja cluburile să funcționeze pe baza veniturilor proprii”, potrivit regulamentului UEFA.
Atletico Madrid trebuie să își reducă cheltuielile până în 2025 cu aproape 60 milioane de euro
Costurile lui Atletico Madrid în acest sezon au fost de 320 de milioane de euro, cu un venit de 377. Clubul ar trebui să scadă cheltuielile până la 264 de milioane de euro, în cazul în care venitul brut se va menține la același nivel.
Formația lui Diego Simeone nu este singura într-o astfel de situație. Real Sociedad trebuie să rezolve această problemă cât mai curând, iar în Anglia doar Arsenal respectă această regulă. De asemenea, în Italia, Lazio și Napoli, se confruntă cu aceeași problemaă, iar în Franța nici PSG nu se conformează, potrivit Mundo Deportivo.
Etichete: atletico madrid , liga campionilor , uefa , regulament
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...