Atletico Madrid a pus ochii pe un finalist al Ligii Campionilor
articol scris de Digi Sport21.07.2024, 19:21
Atletico Madrid vrea să se bată pentru toate trofeele, în stagiunea 2024 - 2025.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pentru a reuși acest lucru, ”Los Colchoneros” au nevoie de întăriri în perioada de mercato.
Atletico Madrid vrea să îl transfere pe Niclas Fullkrug de la Borussia Dortmund
După plecarea lui Alvaro Morata (31 de ani) la AC Milan, trupa lui Diego Simeone (54 de ani) a rămas descoperită în compartimentul ofensiv.
Pentru a umple golul lăsat de atacantul iberic, oficialii de pe ”Metropolitano” vor să aducă cât mai mulți jucători cu profil ofensiv. Diego Simeone a fost impresionat de parcursul lui Niclas Fullkrug (31 de ani), în tricoul celor de la Borussia Dortmund, și vrea să îl aducă la Atletico Madrid.
Vârful ”Galben-negrilor” a fost decisiv pentru Borussia Dortmund în stagiunea 2023 - 2024, în încercarea de a pune mâna pe trofeul Ligii Campionilor.
Madrilenii vor să profite de faptul că trupa din Germania l-a achiziționat pe Serhou Guirassy de la Stuttgart, astfel că nemții au acum prea mulți atacanți în lot. Diego Simeone crede că îl poate convinge pe Fullkrug să ajungă pe ”Metropolitano” și le-a cerut oficialilor clubului să încerce să îl transfere.
Șefii lui Atletico Madrid vor să îi facă pe plac antrenorului madrilen, însă nu sunt dispuși să ofere mai mult de 30.000.000 de euro pentru atacantul neamț, potrivit as.com.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Niclas Fullkrug, potrivit Transfermarkt.
- În 46 de meciuri jucate pentru Borussia Dortmund, în sezonul trecut, Niclas Fullkrug a punctat de 16 ori și a oferit 10 assisturi.
- Contractul atacantului neamț cu Borussia Dortmund expiră în vara anului 2026.
Atletico Madrid vrea să îl transfere și pe Julian Alvarez de la Manchester City
Oficialii lui Atletico Madrid s-au orientat și către Julian Alvarez, fotbalist care aparține de Manchester City. Jucătorul ”Cetățenilor” mai are 4 ani de contract cu gruparea de pe ”Etihad” și este evaluat de site-ul Transfermarkt la 90.000.000 de euro.
Diego Simeone a pus ochii pe fotbalistul argentian de la Manchester City și îl consideră drept înlocuitorul perfect pentru Alvaro Morata. Antrenorul madrilenilor i-a urmărit evoluția din sezoanele trecute, în tricoul ”Cetățenilor” și vrea neapărat să îl aducă pe ”Metropolitano”, potrivit Mundo Deportivo.
- În 54 de meciuri jucate pentru Manchester City, în sezonul trecut, Julian Alvarez a punctat de 19 ori și a oferit 13 pase de gol.
- 17 trofee a câștigat Julian Alvarez în cariera de fotbalist profesionist, printre Cupa Mondială (2022) și Liga Campionilor (2023).
Etichete: atletico madrid , transfer atletico madrid , niclas fullkrug , niclas fullkrug atletico madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...