Arbeloa a refuzat un salariu uriaş, pentru a rămâne la Real până la finalul contractului
11.02.2016, 20:18China a fost destinaţia aleasă de câteva nume mari din Europa, în această iarnă, datorită salariilor uriaşe propuse de asiatici. Nu a fost şi cazul lui Alvaro Arbeloa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform cotidianului Marca, fundaşul dreapta a refuzat un salariu de 8 milioane de euro pe sezon, fiind ofertat de Shanghai Shenhua. Ibericul nu a fost tentat de o aventură în China şi a preferat să rămâmă pe "Santiago Bernabeu".
Ataşamentul pe care campionul mondial şi european îl are faţă de gruparea "blanco" a fost încă o dată demonstrat, ţinând cont că înţelegerea lui cu Real expiră la finalul acestui sezon, pe 30 iunie.
Mai mult, jucătorul ajuns la 33 de ani a fost rezerva lui Carvajal, în acest sezon, adunând doar 6 meciuri în toate competiţiile (338 minute), dintre care doar 3 dispute în La Liga.
Arbeloa ar putea fi însă o soluţie pentru flancul stâng, după accidentarea lui Marcelo. Alvaro poate fi titular în partida cu Athletic Bilbao, care se va disputa sâmbătă, de la ora 17:00, şi va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: real madrid , alvaro arbeloa , arbeloa china
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...