Exclusiv Anton, în culma fericirii după ce a promovat cu Getafe în La Liga: "Am fost în moarte clinică!"
25.06.2017, 09:43Paul Anton poate juca în La Liga în sezonul viitor! Împrumutat de Dinamo în Spania, mijlocașul a promovat cu Getafe în Primera Division, însă rămâne cu regretul că nu a prins vreun minut în returul play-off-ului cu Tenerife, scor 3-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Am fost în moarte clinică, fără puls", a glumit Anton la finalul meciului, într-un interviu acordat pentru Digi Sport.
"Am rămas fără voce, a fost o seară superbă. Ne bucurăm foarte mult. A fost un an foarte dificil, pot să zic că a fost cel mai greu an din cariera mea. Un an splendid, formidabil.
E de zece ori mai greu pe bancă, unde nu poți decât să-ți încurajezi echipa. Îți dorești să ajuți, să pui piciorul... Am rămas cu moralul ridicat, chiar dacă n-am jucat.
După promovare, lucrurile se pot însă schimba. Am mare încredere în mine. O să joc într-un campionat tare", a mai afirmat Anton în interviul acordat colegului Ciprian Bălțoiu.
Sub contract cu Dinamo încă un an și jumătate, Paul Anton ar putea să revină în Ștefan cel Mare, unde a bifat 24 de meciuri în Liga 1 și a marcat de două ori.
La Getafe, fotbalistul de 26 de ani a prins 32 de meciuri, însă a fost titular în doar 15 rânduri. El a marcat două goluri pentru madrileni, în victoriile cu Valladoid (3-1) și Oviedo (2-1).
Etichete: getafe spania , anton getafe , getafe promovare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...