Ansu Fati l-a anunțat pe Jorge Mendes ce vrea să facă în viitor. Contractul cu Barcelona expiră în 2022
articol scris de Digi Sport16.09.2021, 23:36
Ansu Fati (18 ani) este în continuare accidentat și nu poate evolua momentan pentru catalani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tânărul atacant spaniol care a făcut senzație încă de la primele sale meciuri în tricoul Barcelonei o să aibă o misiune extrem de dificilă în viitorul aproapiat, ținând cont de faptul că a preluat numărul 10 lăsat liber de Leo Messi, plecat liber de contract la PSG.
Ansu Fati l-a anunțat pe agentul său, Jorge Mendes, ce a decis în privința viitorului său la Barcelona
Fati, care are niște cifre foarte bune având în vedere vârsta fragedă la care a debutat, l-a anunțat pe Jorge Mendes că vrea să continue la Barcelona și că nu o dea curs niciunei eventuale oferte care ar putea să vină pe numele său, conform Mundodeportivo. Contractul lui Fati cu Barcelona expiră în 2022.
La un moment dat, în presă a apărut informația conform căreia o echipă mare din Europa ar vrea să plătească peste 150 de milioane de euro pentru Ansu Fati, iar fanii au presupus că este ori Manchester City, ori Manchester United. Totuși, nimic nu a fost oficial și totul a rămas la nivel de "bârfă".
Ansu Fati, chinuit de accidentări
Sezonul precedent a fost unul de uitat pentru Ansu Fati, care a avut mari problemele medicale. După ce s-a accidentat la startul sezonului, Fati trebuia să revină pe gazon în luna februarie, însă totul a fost dat peste cap de o nouă problemă de săntate a atacantului.
Acum, șefii echipei "blaugrana" speră ca Ansu Fati să fie disponibil după pauza cauzată de meciurile echipelor naționale din octombrie, însă totul este la stadiul de incertitudine, deocamdată.
Recordurile lui Ansu Fati și clauza uriașă de reziliere
Spaniolul a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Barcelonei în La Liga, la doar 16 ani și 304 zile, cel mai tânăr debutant al catalanilor în UEFA Champions League, la 16 ani și 321 de zile, și cel mai tânăr marcator din competiție, la 17 ani și 40 de zile.
De asemenea, Fati este cel mai tânăr jucător care a înscris pentru reprezentativa Spaniei, la 17 ani și 311 zile, împotriva Ucrainei.
Odată cu intrarea sa oficială pe lista jucătorilor de la prima echipă, clauza de eliberarea a lui Ansu Fati a urcat la 400 de milioane de euro.
Etichete: barcelona , contract , jorge mendes , ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...