Andriy Lunin a luat decizia finală
articol scris de Digi Sport11.09.2024, 18:05
Andriy Lunin (25 de ani) a devenit un jucător important în lotul lui Real Madrid.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
În contextul accidentării grave a titularului Thibaut Courtois (32 de ani) la începutul sezonului trecut, poarta ”Galacticilor” a fost apărată de goalkeeperul ucrainean pentru o bună perioadă de timp, iar prestațiile sale au fost extrem de apreciate.
În urma acestor evoluții, Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, i-a propus lui Lunin prelungirea contractului. Însă, inițial, portarul din Ucraina a refuzat să-și pună semnătura pe un nou angajament, deoarece își dorea să aibă asigurat locul de titular la campioana Spaniei, chiar și după revenirea pe gazon a lui Courtois, lucru care nu a putut fi garantat de Perez.
Însă, după alte runde de discuții, se pare că Lunin ”a cedat” și a acceptat un nou contract din partea Realului.
Andriy Lunin va semna prelungirea cu Real Madrid
Potrivit Marca, Andriy Lunin a ajuns la un acord cu oficialii lui Real Madrid și își va prelungi contractul cu formația ”los blancos” până în iulie 2028 în perioada imediat următoare.
Actualul angajament al portarului cu gruparea de pe Santiago Bernabeu expiră la sfârșitul acestui sezon.
Andriy Lunin a apărat în 31 de partide în sezonul trecut pentru Real Madrid. Însă, după revenirea lui Courtois pe teren, ucraineanul și-a pierdut locul de titular.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Lunin, potrivit Transfermarkt
Etichete: real madrid , prelungire , andriy lunin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Univers 2024, devenind prima daneză...