Ancelotti, peste Mourinho. E antrenorul lui Real cu cele mai multe puncte
24.02.2014, 19:12Real Madrid a ajuns lider solitar în La Liga, printr-un concurs de factori, Barcelona și Atletico pierzând în aceeași etapă, în timp ce „galacticii” s-au impus cu 3-0 în fața lui Elche, prin golurile a trei achiziții ale verii: Illarramendi, Gareth Bale și Isco.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu 63 de puncte după 25 de etape, madrilenii sunt singurii care mai pot câștiga campionatul cu 100 de puncte, la fel cum s-a întâmplat în ultimii doi ani (Real Madrid în 2011/2012 și Barcelona în 2012/2013). În plus, Carlo Ancelotti a devenit antrenorul lui Real Madrid cu cele mai multe puncte câștigate după 25 de etape, la egalitate cu Radomir Antic.
Italianul i-a depășit pe Pellegrini (62), Mourinho (61), Miguel Munoz (60) sau Francisco Bru (58). În plus, are o serie de 25 de meciuri fără înfrângere, depășit doar de Leo Beenjakker în toată istoria grupării „blanco”. În plus, Real Madrid este lider solitar, cu 63 de puncte după 25 de etape, având trei puncte avans față de Barcelona și Atletico Madrid (60 de puncte).
Real Madrid cu Ancelotti pe bancă are 25 de meciuri de când nu a mai cunoscut înfrângerea (21 de victorii și 4 remize), având un golaveraj de 69-16, a doua cea mai bună serie din istoria clubului. Leo Beenhakker a reușit o serie de 34 de partidei fără înfrângere, în sezonul 1988-1989, cu 25 de victorii și 9 remize.
Mai mult, Real Madrid este „în cărți” atât pentru campionat, cât și pentru Cupa Regelui (unde va juca finala cu Barcelona) sau UEFA Champions League (unde va juca în optimile de finală contra nemților de la Schalke).
Etichete: real madrid , la liga , mourinho , ancelotti , cel mai bun antrenor , beenhakker
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...