Ancelotti: ”Aș da oricând la schimb 9-1 de azi pe nouă de 1-0. Trebuie să jucăm tot așa”
05.04.2015, 16:01În ciuda faptului că Real Madrid a ieșit din criză cu un 9-1 de senzație în campionat, contra Granadei, Carlo Ancelotti nu se lasă dus de val. Antrenorul italian al ”galacticilor” s-a declarat, însă, mândru de elevii săi, pe care nu a ezitat să-i laude la conferința de presă de după meci.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
„Echipa este proaspătă și am arătat-o. Am început cu un ritm bun și am marcat mult. Suntem bucuroși, dar este doar un meci și trebuie să ne concentrăm pe meciul de miercuri, ca să jucăm la fel ca azi. Aș schimba oricând acest 9-1 pe nouă rezultate de 1-0”, a declarat Ancelotti.
Italianul a vorbit apoi de revenirea în teren a lui James Rodriguez, dar și de ”chinta” reușită de starul său, Cristiano Ronaldo.
”James a avut un meci foarte bun. Nu a părut că ar fi lipsit două luni de pe teren. A avut intensitate, calitate și ne-a ajutat. A verticalizat mult jocul.
Cristiano și-a îmbunătățit mult forma, odată cu echipa. Este prima oară când înscrie cinci goluri, ceea ce e bine pentru el și e bine pentru Real Madrid”, a punctat tehnicianul ”blanco”.
De cealaltă parte, Abel Resino, antrenorul echipei învinse, a declarat că a trăit cea mai umilitoare înfrângere a carierei.
„Am avut multe absențe și meciul era important pentru noi. Nu ne așteptam, însă, la acest dezastru. A fost cea mai umilitoare înfrângere din cariera mea și din istoria echipei. Trebuie să ne ridicăm, pentru că urmează alt meci greu. Trebuie să ne spunem că sunt doar trei puncte, nu nouă goluri.
Am jucat, totuși, cu una dintre cele mai bune echipe din lume. Știam că orice minge pierdută înseamnă un contraatac al Madridului. Nu am fost la înălțime”, a declarat tehnicianul andaluzilor.
Etichete: reactii , declaratii , ancelotti , umilinta , abel resino , real madrid-granada 9-1 , victorie 9-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...