"Am refuzat 3.000 de oferte". Ce a mai spus ultima achiziţie a lui Real Madrid
23.06.2018, 10:38Real Madrid a surprins prin transferul unui portar ucrainean în vârstă de 19 ani, iar Andriy Lunin e în al nouălea cer după ce a ajuns pe Santiago Bernabeu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Toată lumea ştie că am avut 3.000 de oferte pe care le-am refuzat pentru a ajunge la Madrid. Era visul meu să joc la Real, nu am venit aici pentru bani. Am spus-o jurnaliştior din ţara mea că sunt fan Real Madrid de mult timp", a declarat Lunin.
Goalkeeperul ucrainean şi-a stabilit şi obiectivele la noua sa echipă, cu care a semnat un contract valabil în următorii şase ani.
"Acum nu mă gândesc să devin primul portar. Mi-aş dori să fiu cât mai repede, însă cel mai mult vreau să rămân mulţi ani aici şi să câştig Liga Campionilor cu această echipă", a mai spus Andriy Lunin.
Real îi va plăti Zoryei Luhansk 8,5 milioane de euro, plus bonusuri în valoare de patru milioane de euro.
Produs al lui Metalist Kharkov, Lunin a ajuns la Zorya sezonul trecut, după ce a apărat un sezon pentru Dnepr Dnepropetrovsk. În ciuda faptului că e foarte tânăr, Lunin a dovedit că e extrem de matur, făcând faţă presiunii. El şi-a făcut deja debutul la naţionala Ucrainei şi mulţi specialişti anticipează că, în următorul deceniu, va deveni printre cei mai buni goalkeeperi din lume.
36 de meciuri a adunat portarul de 1,91 metri pentru Zorya, în toate competiţiile. Cota lui Lunin este de 3,5 milioane de euro, conform site-ului de profil transfermarkt.de.
Etichete: real madrid , lunin real madrid , andriy lunin , transfer portar real madrid , portar ucraina real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...