Alt sezon, aceeași problemă! Anunțul făcut de Barcelona înainte de perioada de transferuri din iarnă
articol scris de Digi Sport13.11.2022, 08:25
Barcelona nu a trecut de grupele Champions League nici sezonul acesta, după ce Inter a învins-o pe Viktoria Plzen, scor 4-0, și și-a adjudecat locul secund în grupa C, câștigată de Bayern.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Astfel, catalanii au ratat bonusul de 9,6 milioane de euro acordat de UEFA echipelor calificate în optimi, plus alte sume pe care le-ar fi putut obține în rundele eliminatorii, iar acest lucru le cauzează probleme financiare.
Situația financiară de la Barcelona este din nou ingrată
Recent, președintele Joan Laporta (60 de ani) a explicat că echipei sale îi va fi greu să facă transferuri în iarnă, din cauza plafonului salarial impus de La Liga (maximum 70% din veniturile încasate de club).
"Pentru a face transferuri în iarnă, ar trebui să incorporăm jucători mai buni decât cei actuali, iar asta nu este ușor.
Trebuie luat în considerare că avem în continuare probleme cu plafonul salarial din cauza eliminării din Champions League, care ne-a redus veniturile.
La Liga deja ne-a avertizat că vom avea o capacitate mai redusă de a înregistra noi jucători", a declarat Laporta, conform Marca.
Catalanii au avut probleme legate de plafonul salarial impus de La Liga și în sezonul trecut.
În vară, Laporta a fost obligat să activeze mai multe pârghii financiare, pentru a putea înregistra cu succes nume precum Robert Lewandowski, Raphinha, Franck Kessie sau Jules Kounde.
Barcelona, cu ochii pe jucătorii de la Cupa Mondială din Qatar
Deși echipa sa are probleme financiare, Xavi îi urmărește atent pe Diogo Dalot (Manchester United, Portugalia), Bernardo Silva (Manchester City, Portugalia) și Bruno Guimaraes (Newcastle United, Brazilia), conform presei spaniole.
Toți cei trei fotbaliști vor fi prezenți la turneul final din acest an, astfel că antrenorul Barcelonei îi va putea vedea la lucru în următoarele săptămâni.
Prin aducerea celor trei jucători, Xavi speră să rezolve problemele existente în acest moment la Barcelona.
În primul rând, Dalot ar însemna un mare plus în flancul drept al apărării, post pe care mai sunt în momentul de față Hector Bellerin și Sergi Roberto.
Bernardo Silva este o țintă mai veche a Barcelonei, iar Xavi consideră că portughezul este "creierul" de care are nevoie echipa sa în momentul de față pentru a lumina jocul.
Nu în ultimul rând, Bruno Guimaraes este și el în atenția formației blaugrana, iar mijlocașul este văzut drept un potențial înlocuitor pentru Sergio Busquets.
Etichete: barcelona , joan laporta , mercato
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...