”Ai vrut cifrele lui Messi? Iată-le!” Coperta-manifest a celui mai important ziar din Argentina, după ancheta din El Mundo
articol scris de Digi Sport01.02.2021, 16:50
Execuția extraterestră a lui Leo Messi (33 de ani) în meciul pe care Barcelona l-a câștigat cu Athletic Bilbao (scor 2-1), venită la câteva ore după ce El Mundo a dezvăluit contractul astronomic al argentinianului, a făcut înconjurul lumii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cel mai mare ziar din Argentina, răspuns la investigația din El Mundo. Deschiderea genială din Olé
Publicația argentiniană Olé a dedicat prima pagină omologilor de la El Mundo, ca răspuns la investigația ibericilor, care au scris că Leo Messi câștigă peste 550 de milioane de euro pe Camp Nou, din noiembrie 2017 până în iunie 2021.
Jurnaliștii argentinieni au folosit formatul exclusivității celor de la El Mundo, însă mesajul a fost complet diferit. Dacă spaniolii au titrat ”Contractul faraonic al lui Messi”, cei de la Olé au scris ”Merită TOT!”, în ideea că starul sud-american este de neprețuit pentru Barcelona.
În aceeași fotografie, ziariștii din Argentina publică cifrele lui Leo Messi în tricoul catalanilor: 650.260.755 (goluri/ pase decisive/ meciuri). În loc, desigur, de suma prezentată cu o zi în urmă pe prima pagină din El Mundo: 555.237.619 (valoarea totală, brută, a salariului lui Messi pe patru sezoane).
Olé, mesaj direct pentru El Mundo: ”Ați vrut cifrele lui Messi? Iată-le!”
Galerie Foto
”Ai vrut cifrele lui Messi? Iată-le! Publicarea contractului său, o trădare la care a răspuns cu un alt golazo”, adaugă jurnaliștii de la Olé.
De altfel, mai toate ziarele din Argentina au avut pe prima pagină mesaje în favoarea lui Leo Messi. Jurnaliștii locali au acuzat ”trădarea” din interiorul clubului și au subliniat contribuția uriașă pe care Leo a avut-o la ascensiunea Barcelonei.
Fotbalistul catalanilor a deschis scorul în meciul cu bascii, în minutul 20, printr-o execuție magnifică. Messi a transformat impecabil o lovitură liberă de la 20 de metri, ceea ce l-a făcut pe ex-jucătorul englez Gary Lineker să exclame: ”Poate e timpul pentru o mărire a salariului”.
Barcelona a acumulat 40 de puncte după victoria cu bascii și este pe poziția a doua în La Liga, la zece lungimi în spatele liderului Atletico Madrid.
Golul de pe altă planetă al lui Leo Messi, în Barcelona vs. Bilbao:
Clasament La Liga:
Etichete: leo messi , barcelona - athletic bilbao , salariu messi , ole , el mundo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...