Accidentarea lui Bravo e mai gravă decât se credea. Cât va mai lipsi portarul Barcelonei
10.09.2015, 11:11Accidentat la gambă în timpul unui antrenament al Barcelonei de la începutul săptămânii, portarul Claudio Bravo (33 de ani) va avea nevoie de o perioadă de pauză mai mare decât au anticipat medicii după primele teste efectuate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deși s-a crezut inițial că Bravo va rata doar meciul cu Atletico Madrid din etapa a treia a campionatului spaniol, portarul adus de Barcelona de la Real Sociedad nu va putea juca deloc în următoarele trei săptămâni. Anunțul a fost făcut de agentul jucătorului la Radio Cooperativa, un post de radio din Chile.
"Vestea accidentării sale a îngrijorat pe toată lumea, dar nu este nimic grav. E o leziune musculară, nu există vreun motiv anume pentru această problemă. Am vorbit cu el de curând și este calm. Acest gen de accidentare are nevoie de 3 săptămâni de repaus" a declarat Cristian Ogalde.
Astfel, Claudio Bravo va rata cel puțin 4 partide din Primera - Atletico Madrid (d), Levante (a), Celta Vigo (d), Las Palmas (a) . Barcelona va disputa și două meciuri în UEFA Champions League - (AS Roma (d), Leverkusen (a) - însă acolo titular va fi ca și sezonul trecut neamțul Ter Stegen. Partida la care portarul din Chile ar putea reveni este cea de la Sevilla, programată pe 3 octombrie.
Bravo este neînvins în campionat, păstrând intactă poartaBarcelonei în primele două meciuri: 1-0 cu Bilbao și 1-0 cu Malaga. A încasat un singur gol, în returul Supercupei Spaniei (1-1 cu Bilbao).
La meciul cu Atletico, Luis Enrique nu îi va avea la dispoziție nici pe Pique (suspendat) și nici pe Dani Alves (accidentat).
Trofeele câștigate de Claudio Bravo în 2015:
- campionatul în La Liga - FC Barcelona
- Copa del Rey - FC Barcelona
- UEFA Champions League - FC Barcelona
- Copa America - Chile
- Supercupa Europei - FC Barcelona
- trofeul Zamora în Spania - trofeu individual
- ”Golden Glove” la Copa America - trofeu individual
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Atletico Madrid - FC Barcelona se joacă sâmbătă, de la ora 21:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2. Cele mai important faze VIDEO vor fi în timp REAL pe www.digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Începând cu acest sezon, Digi Sport transmite TOATE meciurile din La Liga și Serie A TIM.
Etapa a 3-a din La Liga:
Etichete: barcelona , la liga , digisport , claudio bravo , accidentare bravo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...