Abu Dhabi Bernabeu? Numele arenei lui Real Madrid se va vinde pentru 500 de milioane de euro
21.09.2014, 19:06Real Madrid este la un pas de a încheia cel mai spectaculos contract de sponsorizare din istoria sa. Și cel mai lucrativ. Sumele sunt amețitoare, scrie Marca: între 450 și 500 de milioane de euro pentru 20 de ani. Adică 25 de milioane de euro pe an, până în 2034.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Acordul prevede incorporarea numelui unui sponsor în denumirea oficială a stadionului Santiago Bernabeu. Arena va fi rebotezată în schimbul unor sume fabuloase.
De ceva vreme se știa că Real Madrid lucrează la închirierea numelui arenei Santiago Bernabeu, iar doritorii nu au întârziat să apară. S-a vorbit de Coca Cola, de Microsoft și, mai nou, de fondul de investiții IPIC (International Petroleum Investment Company), deținut de membrii familiei regale din Abu Dhabi, capitala și al doilea oraș ca mărime din Emiratele Arabe Unite, după Dubai. De altfel, cel din urmă pare să fi avut câștig de cauză.
Astfel, IPIC va dori să folosească acordul cu Real Madrid pentru a boteza arena madrilenă cu numele Abu Dhabi Santiago Bernabeu sau Abu Dhabi Bernabeu. Deși încă nu se știe forma finală, se cunoaște faptul că numele orașului Abu Dhabi va trona pe fațada principală a stadionului Santiago Bernabeu.
De altfel, săptămâna trecută, Real Madrid și Banca Națională din Abu Dhabi au semnat deja un acord de sponsorizare.
De ceva vreme, Real Madrid, la fel ca Barcelona, luau în calcul să folosească și această resursă financiară, urmând exemplul altor granzi europeni, precum Arsenal Londra, Manchester City sau Bayern Munchen. Închirierea numelui arenei aduce sume importante la bugetele marilor echipe, astfel încât și Barcelona se gândește serios să achieseze. Qatar Airways, sponsorul catalanilor, a făcut deja o ofertă în acest sens, urmând să achite 350 de milioane de euro pentru 30 de ani, în cazul în care oferta îi va fi acceptată. În acest caz, arena formației blaugrana se va numi Qatar Camp Nou.
Etichete: santiago bernabeu , camp nou , sponsorizare , acord , abu dhabi santiago bernabeu , 500 de milioane de euro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...