A treia plecare anunțată de la Barcelona
articol scris de Digi Sport17.05.2023, 08:10
Barcelona a câștigat titlul în La Liga, iar în vară va efectua mutări importante.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Doi conducători și un fotbalist legendar au anunțat deja că nu vor continua la Barcelona. Primul care și-a anunțat plecarea a fost managerul general Mateu Alemany, urmat, la scurt timp, de mijlocașul Sergio Busquets.
Jordi Cruyff pleacă de la Barcelona
Acum, Barcelona a anunțat că nici directorul sportiv Jordi Cruyff nu va rămâne la club dincolo de data de 30 iunie 2023, când îi expiră contractul.
Jordi Cruyff a activat în ultimii doi ani la FC Barcelona și a fost cel care a contribuit la transferurile făcute de clubul catalan în această perioadă. Xavi a insistat ca Jordi Cruyff să rămână la Barcelona, însă fiul lui Johan Cruyff a decis să plece alături de Mateu Alemany.
În locul lui Jordi Cruyff, la Barcelona are șanse mari să ajungă pe postul de director sportiv fostul fotbalist portughez Deco, scrie Sport.es.
Mateu Alemany vrea doi jucători la noul club
Mateu Alemany, denumit ”creierul” din spatele revenirii Barcelonei, a primit deja o ofertă pentru viitorul sezon, de la clubul englez Aston Villa.
Spaniolul ar fi tentat să accepte propunerea și ar dori să transfere imediat doi jucători cu care a colaborat la FC Barcelona, pe Ferran Torres și Ansu Fati, ambii nemulțumiți de rolul avut în echipa lui Xavi.
Etichete: barcelona , jordi cruyff
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...