Video A fost sau n-a fost? Scandal în La Liga! De ce nu există tehnologia de linia porții în Spania
articol scris de Digi Sport12.12.2021, 16:12
Minutul 88 al partidei dintre Valencia și Elche, din runda cu numărul 17 din La Liga, a consemnat cea mai controversată fază a weekend-ului în fotbalul spaniol. ”Liliecii” s-au impus la limită, scor 2-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
A fost nebunie pe Mestalla! Guedes a deschis scorul în favoarea Valenciei la jumătatea primei reprize, însă Elche a revenit în joc, cu un sfert de oră înainte de final, grație golului lui Boye. În minutul 86, Piccini i-a readus pe ”lilieci” în avantaj, iar trupa lui Patricio Moreno părea că se va îndrepta spre o nouă victorie în La Liga.
A fost sau n-a fost? Elche putea egala în final, însă după consultarea VAR și în lipsa tehnologiei de linia porții, arbitrul a lăsat jocul să continue
Așa a și fost, însă Valencia a trecut prin emoții teribile în minutul 88. Carrillo a trimis din apropiere spre poarta lui Cillessen, iar portarul olandez a avut un reflex de zile mari și și-a menținut echipa în avantaj. Doar că a fost neclar dacă goalkeeper-ul ”liliecilor” a reușit să scoată balonul înainte de a depăși linia porții.
După consultarea sistemului VAR, centralul meciului a lăsat jocul să continue, spre nemulțumirea oaspeților, iar Valencia a ajuns la șapte jocuri fără înfrângere în toate competițiile, în timp ce Elche se zbate în continuare în ”zona roșie”.
Și după vizionarea a zeci de reluări, este dificil de spus cu siguranță, dacă mingea a depășit linia porții, iar Goal Line Technology ar fi fost decisiv în această situație.
VIDEO Golul ”fantomă” al celor de la Elche în meciul cu Valencia, din La Liga
De ce nu există tehnologia de linia porții în La Liga?
Chiar dacă VAR-ul a fost implementat în prima ligă din Spania încă de la începutul sezonului 2019/2020, ibericii au optat să nu introducă și tehnologia de linia porții. Motivul? Potrivit Mundo Deportivo, acest sistem ar fi costat peste două milioane de euro pe sezon pentru cele 380 de meciuri din prima ligă și suma s-ar fi dublat, dacă în cazul în care s-ar fi implementat și în La Liga 2.
Pe lângă costurile ridicate, se pare că diriguitorii fotbalului spaniol au ajuns la concluzia că astfel de faze se petrec rar și, astfel, nu s-ar fi justificat o asemenea investiție. O singură dată în istorie a beneficiat sportul rege din Spania de ”Hawk Eye”, în Supercupa din 2020, competiție desfășurată în Arabia Saudită.
Etichete: valencia elche , var la liga , etapa 17 la liga , gol la liga , goal line technology la liga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...