”A fost greșit!” Eden Hazard regretă că s-a distrat cu foștii colegi de la Chelsea după eliminarea lui Real Madrid din UCL
articol scris de Digi Sport12.06.2021, 15:47
Eden Hazard a vorbit despre incidentul petrecut după meciul dintre Real Madrid și Chelsea, atunci când ”galacticii” au fost eliminați în semifinalele UEFA Champions League.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Eden Hazard așteaptă prima partidă a Belgiei de la EURO 2020, când trupa lui Roberto Martinez se va duela cu Rusia, la St. Petersburg, în Grupa B. Partida va putea fi urmărită azi, de la 22:00, în format LIVE TEXT, pe digisport.ro.
Eden Hazard regretă că s-a distrat cu foștii colegi de la Chelsea după ce Real Madrid a fost eliminată din UCL
La sfârșitul partidei, Eden Hazard s-a amuzat copios alături de foștii săi colegi de la Chelsea, iar, pentru acest lucru, a fost pus la zid de suporterii echipei, care au transmis conducerii clubului să scape de jucătorul belgian cât mai repede.
Acum, Hazard spune că a realizat ce greșeală a comis, dar susține că nu poate fi acuzat de nepăsare, pentru că și-ar fi dorit cu adevărat ca Real să elimine Chelsea și să joace finala Champions League de la Porto.
”A fost greșit. Nici măcar nu a fost amuzant ce au spus Mendy și Zouma, dar am jucat cu Zouma și îl cunoșteam pe Mendy. Când îți revezi apropiații, întotdeauna este amuzant. Cu toate acestea, înțeleg că am stricat imaginea lui Real Madrid. Toți au crezut că nu eram afectat, dar nimic nu poate fi mai fals. Înăuntrul meu, am fost foarte dezamăgit. Dacă aș fi vrut să câștig un meci, era împotriva vechii mele echipe, Chelsea, pe Stamford Bridge. Am fost surprins când am văzut acele imagini.
Am primit câteva telefoane, dar, sincer, este un grup de jucători foarte frumos. Aceste este unul dintre motivele pentru care vreau să rămân, atmosfera bună. Când am intrat prima dată în vestiarul lui Real Madrid, am fost impresionat. Era echipa mea preferată, formată doar din vedete, dar jucători precum Sergio Ramos sau Karim Benzema sunt niște persoane absolut normale”, a declarat Eden Hazard pentru Het Nieuwsblad, citat de Marca.
Eden Hazard nici nu se gândește să plece de la Real Madrid
Recent, s-a vorbit în presa internațională despre plecarea lui Eden Hazard de la Real Madrid. Evoluțiile belgianului în tricoul lui Real Madrid au fost sub așteptări, motiv pentru care madrilenii ar vrea să îl împrumute la o altă echipă, unde poate primi mai multe șanse. Chelsea și-ar fi făcut cunoscută dorința de a-l readuce, dar ibericii preferă o echipă la care să îl trimisă sub formă de împrumut.
Desinația lui Hazard ar putea fi Olimpico. Șefii Romei vor ca Jose Mourinho să lucreze din nou cu starul belgian, pe care l-a mai antrenat și în perioada petrecută la Chelsea, scrie calciomercato.com.
Cu toate acestea, Hazard nici nu se gândește să plece de la Real Madrid, mai ales că nu a reușit să își dovedească, pe teren, calitățile.
”Nu m-am gândit nici o secundă că ar fi mai bine să plec. Nu am de gând să plec ca o dezamăgire. Vreau să demonstrez că sunt făcut pentru Real Madrid. Ultimii doi ani au fost foarte dificili. Am fost la Madrid fără a fi de fapt acolo și, dacă am jucat, a fost dificil din cauza pandemiei.
Am jucat pe stadionul de antrenamente, fără suporteri, iar eu am semnat că voi juca fotbal pentru un Santiago Bernabeu plin cu suporteri. Sper ca lucrările la arena noastră să fie finalizate curând, iar tribunele să fie din nou pline”, a mai spus belgianul.
Etichete: real madrid , belgia , eden hazard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...