Foto A avut contract 3 ani cu Atletico, dar n-a jucat niciun minut. Românul de națională, pe prima pagină a ziarelor spaniole
31.01.2019, 19:31Cătălin Munteanu (40 de ani) a fost unul dintre cei mai talentați mijlocași români, însă cariera sa cuprinde un episod ciudat. "Cap de zmeu" a apărut pe prima pagină a publicației spaniole Marca, într-un top care nu-i prea face cinste.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Munteanu este unul dintre cei zece jucători care au fost legitimați la Atletico Madrid, fără să joace vreun minut în cei trei ani de contract. Numele lui Munteanu apare alături de alți jucători, precum Emiliano Velázquez, Bernard Mensah, Martin Demichelis sau Julio Alves.
Cătălin Munteanu și-a început cariera în străinătate în 1998, cu transferul de 1,8 milioane de dolari, de la Steaua la Salamanca, unde a jucat trei sezoane. După ultimul dintre ele, în care a evoluat foarte bine, mijlocașul le-a atras atenția celor de la Atletico Madrid. A semnat un contract pe 3 ani, însă nu a apucat să joace niciun minut pentru noua sa echipă, fiind imediat împrumutat la Espanyol.
După numai un singur sezon la Espanyol, unde a jucat doar în 12 meciuri și a marcat un gol, "Cap de zmeu" a revenit la Atletico, însă nici de această dată nu a avut noroc și a fost împrumutat din nou la Albacete, unde a jucat doi ani.
Pentru Munteanu, a urmat Murcia, unde a evoluat în sezonul 2004-2005. A fost totodată ultimul său an în străinătate, el revenind în Liga 1, la Dinamo.
În total, în cei aproape 8 ani petrecuți în Spania, Cătălin Munteanu a adunat doar 41 de meciuri în La Liga și un singur gol, plus alte trei meciuri în liga secundă spaniolă.
Cătălin Munteanu a avut 17 selecții la naționala României și un gol marcat.
Etichete: atletico madrid , catalin munteanu , catalin munteanu spania , catalin munteanu atletico madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...