A ajuns la spital după ce a fost bătut de suporteri, iar acum soția a ieșit la atac: ”Au venit să ne omoare!”
articol scris de Digi Sport01.03.2024, 10:51
Athletic Bilbao s-a calificat în finala Cupei Spaniei fără emoții, după ce a învins-o pe Atletico Madrid cu scorul de 3-0. Bascii au trecut cu 4-0 la general de ”Rojiblancos”, iar în finală vor da peste Mallorca.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Totuși, partida a fost marcată de un eveniment violent, care a avut loc înainte de startul partidei.
Soția suporterului care a ajuns la spital înainte de Bilbao - Atletico nu s-a mai abținut
Conform celor de la Marca, în jur de 60 de persoane din Bilbao au atacat câțiva fani ai lui Atletico, care se aflau într-un bar. Unul dintre suporterii lui Atletico a ajuns la spital, după ce un grup de fani de-ai bascilor a intrat într-un restaurant în care rivalii lor serveau masa. Suporterul a fost lovit în zona capului și a avut două răni grave, una dintre ele pe față.
La câteva ore distanță, soția fanului lovit a ieșit la atac și a vorbit despre întâmplarea nefericită.
”Totul a fost prost organizat. Bilbao a raportat că nu există un punct de întâlnire sau de plecare pentru autobuze și că trebuie să-i lase pe străzi pe membrii clubului de suporteri. Aceștia au spus că fiecare va merge prin oraș cum poate... Știam că este o capcană de șoareci.
În timp ce așteptam ambulanța, fanii lui Bilbao s-au întors și au început o nouă altercație. Au lovit chiar și o fată care a ieșit să fumeze. Soțul meu crede că i-a fost spart maxilarul.
Nu înțelegem. Sunam să informăm că suntem într-un bar, că suntem copleșiți, că au venit să ne omoare pe toți care suntem aici, dar nimeni n-a intervenit”, a declarat Ana, soția suporterului rănit, conform Marca.
VIDEO cu rezumatul meciului Athletic Bilbao - Atletico Madrid 3-0
Un deținut și patru polițiști au fost răniți în timp ce însoțeau echipele din Bilbao
O persoană a fost arestată la Bilbao de către Poliția Autonomă din Țara Bascilor, Ertzaintza, după meciul dintre Athletic Club și Atletico de Madrid de joi, acuzată de tulburări publice și atacarea ofițerilor, iar patru polițiști au fost răniți în timp ce îi însoțeau echipele.
Surse din cadrul Departamentului de Securitate Basc au informat că agenții au suferit diverse vânătăi în urma aruncării unor obiecte de sticlă atunci când cele două echipe au intrat și au părăsit terenul.
Ulterior, odată cu încheierea întâlnirii, Ertzaintza a arestat o persoană acuzată de tulburare publică și atacarea ofițerilor.
Etichete: atletico madrid , athletic bilbao , incident
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...