A acceptat oferta la 4 dimineața! Atletico Madrid transferă din Premier League: 40.000.000 €
articol scris de Digi Sport05.08.2024, 10:32
După ce a rezolvat două transferuri în această vară, Robin Le Normand și Alexander Sorloth, Atletico Madrid este pregătită să mai dea o lovitură în mercato.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Este vorba despre Conor Gallagher (24 de ani), mijlocaș central legitimat la Chelsea și care mai are contract cu londonezii până în vara anului 2025.
Atletico Madrid, gata să-l transfere pe Conor Gallagher
Gruparea din capitala Spaniei purta deja de ceva timp discuții cu fotbalistul englez, din dorința de a îmbunătăți mijlocul terenului, întrucât Koke (32 de ani) nu mai arată nivelul de altădată.
Conform jurnalistului Fabrizio Romano, Conor Gallagher a acceptat ofertă din partea celor de la Atletico Madrid la patru dimineața. Internaționalul englez și-a dat acordul să semneze cu formația ”rojiblancos”, iar acesta ar urma să fie transferat în cel mai scurt timp de la Chelsea.
40 de milioane de euro urmează să plătească gruparea de pe Civitas Metropolitano în schimbul lui Conor Gallagher, care ar reprezenta cea mai scumpă mutare realizată de echipa lui Diego Simeone în această vară.
O altă țintă a celor de la Atletico Madrid este Julian Alvarez, atacantul lui Manchester City, însă ”Cetățenii” cer undeva la 90 de milioane de euro în schimbul vârfului din Argentina, astfel că transferul este mai greu de realizat.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Conor Gallagher, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- 18 selecții în naționala Angliei are mijlocașul central.
95 de partide a bifat Conor Gallagher în tricoul celor de la Chelsea, perioadă în care a marcat de 10 ori și a oferit 10 pase decisive.
Robin Le Normand, campionul EURO 2024 alături de naționala Spaniei, a devenit cel mai scump fundaș din istoria lui Atletico Madrid
Robin Le Normand a semnat cu Atletico Madrid după ce madrilenii le-au plătit celor de la Real Sociedad suma de 39,5 milioane de euro.
Fundașul central iberic a fost transferat de Atletico Madrid pentru a-l înlocui pe Mario Hermoso, jucător care a plecat în această vară de la formația de pe ”Metroplitano”.
Potrivit As, cel mai scump fundaș din istoria madrilenilor, până la sosirea lui Le Normand, era Hermoso, al cărui transfer în 2019 a valorat nu mai puțin de 25 de milioane de euro.
De asemenea, Trippier (33 de ani) fusese aduse la Atletico în 2019, după ce madrilenii îi plătiseră lui Tottenham suma de 22 de milioane de euro. Un alt fundaș din generația 2019 a fost Renan Lodi (26 de ani) care a fost transferat pe 20 de milioane de euro.
Unul dintre cei scumpi fundași din istoria lui Atletico este Stefan Savic (33 de ani), care a fost adus în urmă cu 9 sezoane, de la Fiorentina, pentru suma de 12 milioane de euro.
Etichete: chelsea , atletico madrid , conor gallagher
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...