92 de milioane € pentru noul "galactic" al Realului! Renunţă la Hazard pentru mijlocaşul perfect
26.05.2017, 17:55Real Madrid pregăteşte deja noul sezon, chiar dacă se află cu 8 zile înaintea finalei UEFA Champions League cu Juventus. Florentino Perez are deja în capul listei de transferuri noul "galactic" şi acesta nu este cel aşteptat de toţii fanii "blanco", Eden Hazard.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Perez îl vrea pe Dele Alli, mijlocaşul englez de 21 de ani care a făcut minuni în tricoul lui Tottenham în acest sezon, el având un mare avantaj în faţa lui Hazard: vârsta, criteriul de care oficialul de pe Bernabeu ţine cont, chiar dacă Zinedine Zidane îl preferă pe belgianul lui Chelsea, susţine Don Balon.
"Dele Alli este un jucător excepţional. Îmi place să îl văd jucând. Am văzut meciuri mari făcute de el în Anglia. Transferul nu depinde de mine, dar are calităţile să joace la Real", a spus şi Roberto Carlos.
Totuși, Real ar trebui să lupte pe mai multe fronturi pentru a-l achiziționa pe mijlocaș. De el s-au mai interesat Bayern Munchen, Barcelona și Manchester City.
Spurs l-a adus pe Alli pentru doar 5,7 milioane de euro, iar acum, președintele Levy dorește să primească nu mai puțin de 92 de milioane de euro pentru internaționalul englez, cu doar două mai puțin decât a plătit Real pentru achiziționarea lui Ronaldo.
Alli este cotat de site-ul de profil transfermarkt.de la 40 de milioane de euro şi are contract cu Tottenham până în 2022. În acest sezon, Dele a înscris 22 de goluri şi a oferit şi 13 pase decisive în cele 50 de meciuri adunate în toate competiţiile.
Etichete: real madrid , hazard , dele alli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...