5 repercusiuni majore după interdicția primită de Real la transferuri
16.01.2016, 14:17Planurile Realului au fost date peste cap după decizia luată recent de Comisia De Disciplină a FIFA, prin care madrilenii au primit interzis la transferuri pentru următoarele două perioade de mercato.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florentino Perez nu a primit prea bine această veste, care are mai multe repercusiuni în privința politicii clubului, unele dintre ele extrem de importante. Real își fixase un plan bine pus la punct pentru finalul sezonului, însă acum va fi nevoită să își schimbe din mers strategia.
1) David de Gea. Dorit de mai mult timp pe Santiago Bernabeu, portarul spaniol era văzut drept înlocuitorul ideal pentru Iker Casillas, ajuns între timp la FC Porto. După decizia luată de FIFA împotriva Realului, de Gea va continua, cel mai probabil, la Manchester United.
2) Robert Lewandowski. Un mare fan al atacantului polonez, Florentino Perez a pus ochii pe Robert Lewandowski și l-a considerat pe acesta ținta numărul 1 pentru Real. Numai că, în situația de acum, fanii lui Bayern pot sta liniștiți: fostul atacant al Borussiei Dortmund va juca tot în tricoul campioanei Germaniei
3) Cristiano Ronaldo. În ultima perioadă, s-a tot vehiculat că Ronaldo ar urma să plece de la Real, la finalul acestui sezon. Madrilenii păreau resemnați cu o despărțire de portughez, însă acum este greu de crezut că Ronaldo va mai pleca, având în vedere că Real nu mai poate aduce un alt jucător de valoare, în locul său.
4) Paul Pogba. Marele vis al lui Zinedine Zidane, după instalarea la Real, a fost să-l aducă pe Paul Pogba, de la Juventus. Transferul acestuia nu mai este acum de actualitate, astfel că lupta pentru semnătura francezului se va duce între rivala Realului, Barcelona, și cluburile de top din Premier League.
5) Veste excelentă pentru jucătorii împrumutați. "În tot răul este și un bine". Probabil, la asta se gândesc și jucătorii împrumutați de Real altor cluburi, care au acum șansa să revină pe Santiago Bernabeu. Lucas Silva (Marseille), Diego Llorente (Rayo Vallecano), Alvaro Medran (foto, Getafe) sau Jesus Vallego (Zaragoza) sunt doar câteva exemple.
Etichete: real ronaldo , real transferuri , real fifa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...