10 provocări! Barcelona i-a stabilit obiectivele lui Messi în 2017. Prioritatea: a 5-a Ligă a Campionilor
02.01.2017, 12:19La doar 29 de ani, Lionel Messi a intrat deja în istorie și a câștigat toate trofeele posibile, cel puțin la nivel de club. Argentinianul mai are însă multe de arătat și site-ul oficial al catalanilor a publicat 10 provocări pentru decarul Barcelonei în 2017.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
500 de goluri în meciuri oficiale pentru Barcelona
Messi a marcat deja 500 de goluri în tricoul trupei de pe Camp Nou, dar o parte dintre acestea au venit în partidele amicale. Astfel, decarul catalanilor are în moment 476 de reușite în meciurile oficiale și mai are nevoie de doar 24 de goluri pentru a ajunge la 500.
100 de goluri în Liga Campionilor
Argentinianul a marcat deja de 10 ori în actuala stagiune și a ajuns la 93 de reușite în cea mai tare competiție intercluburi din Europa. Lider la acest capitol este rivalul Cristiano Ronaldo, cu 95 de goluri.
600 de meciuri pentru Barcelona
Messi a încheiat anul 2016 cu 551 de meciuri în tricoul Barcelonei și în cazul în care va ajunge la 600 în 2017, va urca pe ultima treaptă a podiumului fotbaliștilor cu cele mai multe partide pentru trupa catalană. Poziția este ocupată în prezent de Carles Puyol (593 de meciuri). Pe primele două locuri sunt Xavi și Iniesta.
A 5-a Ligă a Campionilor
Messi are deja în palmares 4 trofee (2006, 2009, 2011 și 2015) și a marcat în două dintre finalele câștigate de Barcelona (2009 și 2011, ambele cu Manchester United). Francisco Gento deține în prezent recordul cu 6 trofee câștigate în tricoul lui Real Madrid.
Cel mai bun marcator al unei echipe din Europa
Cele 476 de goluri înscrise în partidele oficiale l-au ajutat pe Messi să-l depășească deja pe Eusebio (473 de goluri pentru Benfica), care ocupa poziția a 4-a all time. Argentinianul trebuie acum să-i mai depășească pe Uwe Seeler (507 goluri pentru Hamburg), Jimmy McGrory (522 de goluri pentru Celtic) și Gerd Muller (525 de goluri pentru Bayern)
Să înscrie în poarta lui Las Palmas
Decarul Barcelonei a marcat în poarta fiecărei echipe din La Liga, cu o singură excepție. Este vorba de Las Palmas. Catalanii vor întâlni formația din Insulele Canare pe 14 ianuarie, ÎN DIRECT la Digi Sport.
100 de goluri împotriva formațiilor din afara Spaniei
Messi a marcat 97 de goluri împotriva formațiilor din afara Spaniei și mai are nevoie de doar 3 reușite pentru a atinge o cifra rotundă. Prima oportunitate o va avea în dubla cu PSG din optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Să devină jucătorul care a deschis scorul cel mai des în La Liga
Hugo Sanchez este în prezent jucătorul care a deschis scorul în cele mai multe meciuri din campionatul Spaniei (76) și Messi e la 5 lungimi în spate. A marcat deja primul gol în 4 dintre partidele disputate în actuala stagiune, doar Ruben Castro, Willian Jose și Raul Garcia având performanțe mai bune (5).
400 de victorii în tricoul Barcelonei
În cele 551 de partide pe care Barcelona le-a disputat cu Messi pe teren, formația catalană a terminat învingătoare de 390 de ori. Astfel, Messi mai are nevoie de doar 10 victorii pentru a atinge o cifră rotundă.
500 de partide ca titular la Barcelona
Din cele 551 de jocuri disputate pentru formația de pe Camp Nou, Messi a început ca titular 484. Argentinianul mai are nevoie de 16 prezențe în primul 11 al lui Luis Enrique, lucru care se va întâmpla cu siguranță până în finalul stagiunii curente.
Etichete: messi , barcelona la liga , provocari messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...