10 cu Ancelotti. Italianul a vorbit despre ultimul transfer: "Un jucător foarte bun"
02.12.2014, 00:01Carlo Ancelotti a rămas decepționat după evenimentele tragice care au avut loc înaintea partidei dintre Atletico Madrid și Deportivo la Coruna, în urma cărora un fan a murit (DETALII).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tehnicianul de la Real Madrid a făcut o comparație cu fotbalul din Anglia, unde consideră că un asemenea eveniment nu s-ar fi întâmplat, dar a discutat și despre subiecte de mare interes pentru fanii "galacticilor", cum ar fi echipa de start de la partida de Cupă cu cei de la Cornella, care va avea loc marți, de la ora 21:00, LIVE la Digi Sport 1.
"În Anglia nu există violență pe stadioane. Nu există poliție în jurul arenelor, fanii se insultă și nu se bat pe stradă. Vin copii la meciuri, este altceva. N-am fost insultat în Anglia nici măcar o dată. Aici, în urmă cu 15 zile, am fost înjurat pe stadion de un spectator. Este vorba de diferențele de cultură, noi suntem latini, cu un temperament mai fierbinte", a spus Ancelotti, transmite Marca.
Carlo Ancelotti a mai discutat despre:
...incidentele de la Madrid: "Este o zi de mare tristețe, toată lumea din fotbal speră că acest moment nu se va mai repeta și trebuie să facem tot posibilul pentru a preveni violențele. În Anglia s-au făcut demersuri importante în acest sens, iar Spania trebuie să ia exemplul".
...rotația din echipa Realului: "Vom folosi mai mulți jucători noi, chiar dacă echipa nu este obosită. Suntem bine din punct de vedere fizic și psihic, dar trebuie să facem o rotație pentru a le oferi minute și jucătorilor care au evoluat mai puțin până acum".
...revenirea lui Jese (DETALII): "Îl vom reintroduce în ritm, va juca în repriza a doua și este foarte important pentru noi că a revenit la antrenamente"
...favoritul la Balonul de Aur (DETALII): "Cu siguranță Cristiano Ronaldo va avea un rival important în persoana germanului. Neuer a avut un sezon fantastic în poartă, dar este un subiect care pe mine nu prea mă privește. Dar cel mai bun fotbalist german, în afară de Kroos și Khedira, nu a jucat la Cupa Mondială. Este vorba de Marco Reus. Toată lumea l-a uitat pe Sergio Ramos la Balonul de Aur, deși el a marcat două goluri în semifinala UCL și unul în finală".
...echipa pe care o va folosi în Cupa Spaniei: "Khedira este bine, e disponibil, iar echipa este aleasă în mare parte. Îi voi odihni pe Pepe, Ramos, Marcelo, Ronaldo, Benzema și Kroos. Medran va juca alături de Khedira și Illaramendi.
...calităţile lui Medran: "Este un jucător complet, care poate ocupa mai multe poziții pe teren. Are calitate și rezistență. Dar el seamănă mai mult cu Modric decât cu Kroos".
...transferul lui Asensio (DETALII): "Este un jucător foarte bun, de aceea suntem interesați de el, dar clubul insistă să-l vândă abia în vară, deci nu va putea veni în această iarnă".
...lovitura primită de Messi în cap, la Valencia: "Trebuie să condamnăm tot ce are legătură cu violența. O insultă este de asemenea o dovadă de violență. Această lume a fotbalului este a noastră și trebuie să avem grijă s-o menținem curată; trebuie să facem totul pentru asta".
...evoluțiile lui Pepe și Ramos: "Echipa și-a îmbunătățit mult jocul defensiv după înfrângerile cu Sociedad și Atletico. Pepe și Ramos au jucat mai mult, dar Varane, Marcelo, Arbeloa și Carvajal au făcut de asemenea meciuri bune. Ne-am îmbunătățit concentrarea".
Partida Real Madrid - Cornella va fi transmisă ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, marți, 2 decembrie, de la ora 21:00, iar fazele VIDEO vor putea fi văzute pe site-ul digisport.ro și pe telefonul mobil, la adresa m.digisport.ro.
Etichete: carlo ancelotti , ancelotti real madrid , real madrid ancelotti , carlo ancelotti real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...