Video 1.128 de zile. Atât a durat chinul unui mare campion până a revenit în La Liga. Cum a fost primit în vestiar
23.06.2020, 10:00Luni seară, în direct la Digi Sport, pe teren şi-a făcut apariţia pe finalul meciului Villarreal-Sevilla 2-2 şi Bruno Soriano. A intrat în minutul 88, în locul lui Paco Alcacer. Până aici, nimic extraordinar.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Dar Bruno Soriano revine pe gazon după trei ani! Trei sezoane! 1.128 de zile! Cei mai mulţi ar fi renunţat, chiar şi el recunoaşte că s-a gândit la asta, dar a mers mai departe. Are 36 de ani. Căpitanul lui Villareal şi autorul unor executii magice.
Cum a fost primit Bruno Soriano în vestiar la 1.128 de zile de la ultimul meci în La Liga
Iar aseară şi-a ajutat echipa, cu banderola de căpitan pe braţ, să menţină rezultatul de egalitate contra Sevillei.
La final, colegii l-au aplaudat la intrarea în vestiar, iar el a ţinut să treacă pe la fiecare în parte, cu ochii în lacrimi, ca să le mulţumească.
"Nici nu ştiu ce să spun. Nu am jucat de atâta timp încât cu greu pot vorbi. Sunt foarte fericit pentru tot, pentru mine, desigur", a spus, încercând să-şi stăpânească lacrimile, după meci.
Bruno Soriano a suferit două operaţii grele în cei trei ani de pauză
Două operaţii l-au ţinut departe de gazon. Una la tibie, în 2017, şi alta la tendon, în 2019. Plus altele probleme mai mici.
- 10 meciuri pentru Spania are Soriano
- Soriano joacă la Villarreal din 2006, deci de 14 ani!
- în 2011 valora 10 milioane de euro
- 475.00 de euro este cota lui actuală
"Au fost momente foarte grele în care mi-am spus că nu mai continui pentru că au fost multe dezamăgiri dese. Sunt trei ani ... Dar acum voi încerca să-mi ajut echipa până la final. Cinci minute, nu contează, oricât îmi dă antrenorul", a mai spus Soriano.
Video rezumat Villarreal-Sevilla 2-2
Etichete: bruno soriano , soriano villarreal , video villarreal-sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...