Karim Benzema a dat lovitura: adevăratele cifre ale contractului pe care l-a semnat cu Al-Ittihad
articol scris de Digi Sport06.06.2023, 09:41
Karim Benzema (35 de ani) a decis să plece de la Real Madrid, unde mai avea contract până la 30 iunie, pentru a merge la Al-Ittihad, campioana Arabiei Saudite.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Karim Benzema devine al doilea cel mai bine plătit fotbalist din lume la Al-Ittihad
Atacantul francez a fost convins de saudiți să semneze cu un salariu care îl va face cel mai bine plătit fotbalist din lume după Cristiano Ronaldo, fostul său coleg de la Real Madrid.
Marca scrie că Benzema a fost convins să semneze cu Al-Ittihad un contract valabil până în 2025, cu opțiune de prelungire până în 2026.
Vârful va avea un salariu de 100 de milioane de euro pe sezon, plus un bonus de 20 de milioane de euro, pentru a fi ambasador al Cupei Mondiale 2030, pe care Arabia Saudită speră să o găzduiască.
În total, în primii doi ani la Al-Ittihad, Karim Benzema va încasa minimum 220 de milioane de euro. Suma ar putea ajunge la 320 de milioane de euro, dacă atacantul își va activa opțiunea de prelungire pentru încă un an.
Diferența este uriașă față de Real Madrid, unde francezul era remunerat cu 28 de milioane de euro pe sezon.
Un alt aspect important este acela că în Arabia Saudită nu este perceput impozit pe venit, mai scrie sursa citată.
Cristiano Ronaldo este în acest moment cel mai bine plătit fotbalist din lume. Starul portughez primește la Al-Nassr un salariu de 200 de milioane de euro pe sezon.
Imagini de colecție! Transformarea spectaculoasă a lui Karim Benzema la Real Madrid, din 2009 până în 2023
Galerie Foto
Alte două staruri sunt așteptate lângă Benzema, la Al-Ittihad
După ce l-au convins pe Karim Benzema să se alăture clubului din sezonul următor, cei de la Al-Ittihad vor să înceapă acum demersurile și pentru transferurile lui Sergio Ramos și N'Golo Kante, anunță publicația La Ser.
În cazul fundașului spaniol, Ramos s-a despărțit de PSG și este liber de contract, în timp ce mijlocașul lui Chelsea pare că nu este tentat să își prelungească înțelegerea cu londonezii, scadentă la finalul acestei luni.
Prin transferurile celor doi, Al-Ittihad vrea să își "betoneze" astfel toate compartimentele, pentru a fi sigură că va domina competiția din Arabia Saudită și din sezonul următor.
Etichete: real madrid , karim benzema , al ittihad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...