Jurgen Klopp, în conflict cu fanii lui Liverpool: ”Dacă n-ai chef, dă-i biletul altcuiva!”
articol scris de Digi Sport21.12.2023, 09:07
Liverpool a învins-o pe West Ham United cu scorul de 5-1 în ultimul sfert de finală rămas de disputat din Cupa Ligii Angliei, sezonul 2023/2024.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
”Cormoranii” s-au calificat în semifinalele competiției, acolo unde o vor întâlni pe Fulham, în timp ce partida dintre Chelsea și Middlesbrough reprezintă cealaltă confruntare pentru un loc în finală.
Jurgen Klopp, enervat de atitudinea fanilor prezenți la meci
Liverpool a ”demolat-o” pe West Ham United cu scorul de 5-1, prin reușitele semnate de Szoboszlai, Gakpo, Salah și ”dubla” lui Curtis Jones. Chiar dacă formația pregătită de Jurgen Klopp a făcut spectacol și s-a distrat cu adversara, atmosfera din tribune nu a fost la nivelul obișnuit.
Antrenorul german a remarcat acest lucru, întrucât Klopp cunoaște cel mai bine influența pe care o are stadionul Anfield asupra adversarului, iar la finalul meciului a adresat fanilor acest lucru.
”Nu am fost mulțumit de atmosfera din spatele meu. Chiar mă întreb ce voiau mai mult.
Am nevoie de un Anfield în picioare, iar acest lucru să nu se întâmple doar dacă mă cert eu cu antrenorul advers.
Dacă nu ai chef, dă-i biletul altcuiva”, a declarat Jurgen Klopp, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.
VIDEO cu golurile marcate în meciul Liverpool - West Ham United 5-1
Jurgen Klopp, declarație referitoare la egalul cu Manchester United
La finalul meciului cu West Ham United, Jurgen Klopp a pus această lipsă de reacție a fanilor pe seama dezamăgirii de după egalul cu Manchester United din ultima etapă, scor 0-0. Fanii ”Cormoranilor” aveau așteptări mari de la acest meci, ținând cont că în sezonul trecut Liverpool le-a predat o lecție de fotbal ”Diavolilor roșii”, după ce i-au învins cu scorul de 7-0.
”Lucrurile au funcționat astăzi, însă duminică nu. Nu sunt sigur dacă îmi este permis să vorbesc despre ce a făcut United, însă s-au apărat foarte mult.
Am avut 34 de șuturi, portarul a avut câteva intervenții...
Astăzi am înscris în acest momente, câteodată diferența este dată de un centimetru”, a mai spus Klopp, citat de același Fabrizio Romano.
Etichete: liverpool , west ham united , jurgen klopp , cupa ligii angliei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...