Joyskim Dawa a dat lovitura după FCSB - Lyon! MM Stoica: ”Spun în premieră”
articol scris de Digi Sport07.03.2025, 23:31
A doua zi după meciul FCSB - Lyon 1-3, din turul optimilor de finală ale Europa League, în care a fost integralist, Joyskim Dawa (28 de ani) a primit o veste uriașă.

SuperLiga: Oțelul - Farul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - ”U” Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Fundașul, care și-a prelungit recent contractul cu FCSB până în 2027, se află la cel mai bun sezon al său în tricoul campioanei României, iar prestațiile sale nu au rămas neobservate. Dawa a fost convocat din nou la naționala Camerunului, după o pauză de 3 ani și jumătate.
- Coasta de Fildeș - Camerun 2-1, din preliminariile CM 2022, disputat pe 6 septembrie 2021, a fost ultimul meci al lui Joyskim Dawa la reprezentativa țării sale.
Citește și: Vrea să plece de la FCSB! Și-a ales deja următoarea destinație
Joyskim Dawa, convocat la naționala Camerunului
MM Stoica a făcut anunțul în ceea ce-l privește pe Joyskim Dawa. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a dezvăluit că alți 3 fotbaliști, Ngezana, Radunovic și Kiki, vor merge, cel mai probabil, la selecționatele lor, în timp ce între 4 și 6 jucători vor fi convocați la naționala României.
- 9 selecții a adunat Dawa la naționala Camerunului.
- Două milioane de euro este cota de piață a lui Joyskim Dawa, conform Transfermarkt.
"Nici nu știu dacă din fericire sau din nefericire, nouă ne vor pleca foarte mulți jucători după prima etapă din play-off. Probabil vom juca duminică. Noi am vrea să jucăm luni, dar nu cred că vor accepta cei de la Federația Română de Fotbal.

În afară de jucătorii susceptibili de a fi convocați la naționala României, care vor fi 4, 5, poate 6, pot să spun în premieră că Dawa este convocat la echipa națională a Camerunului.
Încă nu am primit niciun mail, dar probabil că Ngezana va merge la naționala Africii de Sud. Risto Radunovic, mai mult ca sigur la naționala Muntenegrului, iar Kiki la naționala Beninului. Cu ce mai e pe la tineret, o să dăm mâna între noi, ne antrenăm noi. Vor fi foarte mulți jucători de la academie", a spus Mihai Stoica, potrivit primasport.ro.
FCSB l-a transferat pe Dawa de la FC Botoșani, în vara anului 2022, în schimbul a 350.000 de euro. US Avranches, Monaco B, Gil Vicente, Mariupol și Valmiera sunt celelalte echipe din CV-ul apărătorului.
- 4 goluri în 43 de meciuri sunt cifrele lui Joyskim Dawa în acest sezon la FCSB.
FOTO Joyskim Dawa este căsătorit cu Sofya, împreună cu care are un copil
Galerie Foto
VIDEO Rezumat FCSB - Lyon 1-3
Etichete: camerun , jucator fcsb , joyskim dawa , convocare dawa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Nicușor Dan prezintă scuze Franței, pentru declarațiile contracandidatului său la alegerile...