Oficial Jo a reușit să își găsească echipă, la 8 luni după ce a fost refuzat de CFR Cluj
articol scris de Digi Sport07.01.2024, 11:00
Joao Alves de Assis Silva (36 de ani) a negociat intens cu CFR Cluj la începutul primăverii, însă în cele din urmă nu a mai ajuns în SuperLiga României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cunoscut drept "Jo", fostul internațional brazilian a jucat ultima dată la Al Jabalain, echipă din al doilea eșalon din Arabia Saudită, dar n-a făcut-o decât 25 de minute. Acum, la aproximativ opt luni distanță, și-a găsit o nouă echipă.
Jo a semnat cu Amazonas FC
Pe contul oficial de Twitter, cei de la Amazonas FC au anunțat transferul atacantului cu 20 de meciuri și cinci goluri la naționala Braziliei.
"Bun venit la Amazonas, Jo! Cu o participare la Cupa Mondială și performanțe obținute în tricoul Braziliei și la nivel de club, atacantul va purta tricoul galben sezonul acesta", a fost anunțul brazilienilor.
Contractul lui Jo cu Amazonas va expira pe 31 decembrie 2024. Amazonas FC evoluează în cel de-al doilea eșalon brazilian.
Jo a vrut să-și încheie cariera în februarie 2023
Jo a jucat ultima dată pentru echipa saudită Al-Jabalain, care evoluează în liga a doua. Atacantul şi-a reziliat înţelegerea după doar cinci zile, fără a explica motivul deciziei.
În 2022, atacantul brazilian a reușit 6 goluri în 30 de partide pentru Corinthians și Ceara. A jucat ultima dată într-un meci oficial pe 9 noiembrie 2022.
De-a lungul carierei, Jo a bifat echipe precum Corinthians, CSKA Moscova, Everton, Manchester City, Galatasaray, Atletico-MG, Al-Shabab, JS Suning, Nagoya Grampus, Ceara și Al Jabalain.
Etichete: jo , mercato , amazonas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...